4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDescoperire a cercetătorilor britanici: Peștii își schimbă genul din cauza poluării

Descoperire a cercetătorilor britanici: Peștii își schimbă genul din cauza poluării

În natură există numeroase specii de hermafrodiţi, iar motivul apariţiei lor este adaptarea la condiţiile de trai. Într-un râu din Canada un procent îngrijorător de peşti masculi au dezvoltat în ultimii ani caracteristici feminine din cauza expunerii la o serie de produse chimice deversate în apă, care produc tulburări hormonale sau endocrine, relatează Societatea Regală de Chimie din Marea Britanie.

Substanţele respective proveneau din apele reziduale şi alte procesări industriale, însă specialiştii au găsit o soluţie pentru remedierea problemei. În opinia lor, balanţa de gen a fost echilibrată cu ajutorul unei modernizări a instalaţiei de tratare a apelor uzate, care permite reducerea nivelului factorilor ce perturbă endocrinele.

Modificând, în 2012, sistemele de aerisire din rezervoarele în care sunt tratate apele uzate, specialiştii au reuşit să reducă nivelul de amoniac din apele deversate. Dar biologii au constatat că microorganismele folosite pentru reducerea nivelului de amoniac au şi un alt efect: reduc nivelul factorilor care perturbă endocrinele. Măsura a fost aplicată la instalaţiile de tratare a apei situate de-a lungul râului Grand din Ontario, Canada, iar rezultatul a fost recuperarea completă a populaţiei acvatice masculine, spun cercetătorii.

Aceştia au arătat că, pe măsură ce scădea nivelul factorilor perturbatori, schimbările de sex în populaţia acvatică s-au redus într-un an cu 70%. În trei ani de la modernizarea instalaţiilor de tratare a apelor uzate, populaţia masculină din acest râu s-a recuperat în totalitate, iar rata de schimbare de sex a coborât la sub 10%.

În acest râu situaţia atinsese cote alarmante. Rata de schimbare de sex – peştii masculi dobândeau caracteristici feminine, inclusiv puteau depune icre – era în râul Grand cea mai mare din lume, spune Mark Servos, de la Universitatea din Waterloo, a cărui echipă a monitorizat evoluţia peştelui curcubeu încă din 2007.

Inginerul Deborah Roberts, specialist în sisteme de decontaminare microbiană la Universitatea Columbia, spune că lucrarea lui Mark Servos aduce o deosebit de importantă contribuție în acest domeniu, ținând cont că nu există un alt studiu care să documenteze aceste descoperiri.

Acum, Mark Servos și echi-pa lui încearcă să afle în ce alte moduri mai sunt influențați peștii de apele reziduale; ce efecte ar putea avea acestea asupra comportamentului sau producției de steroizi. Scopul studiului este depistarea eventualelor efecte pe termen lung ale apelor reziduale, care ar putea fi în viitor diminuate sau eliminate. 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă