Pentru a crede în Dumnezeu, oamenii îşi suprimă rețeaua de neuroni folosită pentru gâdirea analitică şi îşi activează rețeaua reponsabilă cu empania, arată un studiu publicat în revista Plos One.
„O chestiune de credinţă poate părea absurdă din punct de vedere analitic. Dar, din ceea ce înţelegem despre creier, credinţa în valorile supranaturale împinge deoparte modul critic, analitic, de gândire, ceea ce permite persoanei respective o mai adâncă aprofundare a spiritualismului”, spune profesorul Tony Jack, care a condus echipa de cercetători
Analizând rezultatele a opt experimente, cercetătorii au mai descoperit că oamenii credincioşi sunt mai empatici decât ateii.
Savanţii au examinat relaţiile dintre credinţa în Dumnezeu şi proporţiile de gândire analitică şi îngrijorare morală în opt experimente, la fiecare participând între 159 şi 527 de persoane.
Deşi atât credinţa spirituală, cât şi îngrijorarea empatică au fost asociate cu frecvenţa rugăciunilor sau a meditaţiei, nici una nu presupunea contacte sociale – cum ar fi cinele religioase – asociate cu o afiliere religioasă.
Într-o cercetare mai veche, realizată în laboratorul profesorului Jack, a fost folosit un aparat de rezonanţă magnetică, RMN, pentru a arăta că în creier există o reţea analitică de neuroni care permit omului să gândească raţional şi critic şi o altă reţea pentru empatie.
„Din cauza tensiunii dintre cele două reţele, înlăturarea viziunii naturaliste asupra lumii permite adâncirea tot mai profundă în latura emoţională. Iar asta poate explica de ce a existat credinţa în supranatural de-a lungul istoriei în toate culturile. Este de fapt o apelare la o metodă imaterială de a înţelege lumea şi locul nostru în ea”, explică profesorul Jack.
Potrivit cercetătorilor, creierul uman explorează lumea folosind ambele reţele. În funcţie de dilema cu care se confruntă – fizică sau etică -, un creier sănătos activează reţeaua corespunzătoare şi o suprimă pe cealaltă. Această suprimare poate duce la un conflict între ştiinţă şi religie.
„Pentru că cele două reţele se suprimă una pe alta, ar putea genera două extreme. Recunoscând că acest este modul în care lucrează creierul, poate am reuşi să aducem mai multă raţiune şi echilibru în dezbaterile locale, naţionale sau internaţionale, referitoare la ştiinţă şi religie”, spune Richard Boyatzis, profesor la Universitatea din Case Western.
