Satoshi Kanazawa, de la Şcoala Londoneză de Economie, împreună cu Norman Li, de la Universitate de Management din Singapore, au propus ideea că abilităţile sociale de bază, dezvoltate în trecutul antic, influenţează şi astăzi fericirea oamenilor, scrie Mediafax.
Cu cât mai des oamenii inteligenţi socializează cu prietenii lor, cu atât mai nemulţumiţi de viaţă devin, este concluzia studiului realizat de cei doi psihologi, care au pus în discuţie viziunea modernă conform căreia un amplu contact social face indivizii mai fericiţi.
Cercetătorii consideră că “teoria savanei” stă la rădăcina fericirii moderne. Această teorie dictează că factorii care le creau senzaţia de satisfacţie primilor oameni funcţionează încă şi la oamenii moderni.
Cu ajutorul datelor dintr-un studiu, în care au fost cercetaţi adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, psihologii au aplicat teoria lor pentru a explica rezultatele nivelurilor de satisfacţie a propriilor vieţi.
Cei doi psihologi s-au axat doar pe doi factori care, conform părerii lor, fac diferenţele de bază între viaţa modernă şi modul în care strămoşii noştri au trăit, şi anume densitatea populaţiei şi cât de des individul interacţionează cu prietenii lui.
Conform Descoperă, aceştia au observat că oamenii care trăiesc în zone mai dens populate au raportat niveluri mai mici de satisfacţie. Socializarea mai frecventă cu prietenii a avut o asociere mai pozitivă cu nivelurile de satisfacţie a vieţii. Aceşti doi factori interacţionează puternic, însă, cu inteligenţa.
Autorii studiului au explicat că “în rândurile celor extrem de inteligenţi” interacţiunea socială mai frecventă este, de fapt, legată cu o satisfacţie redusă. Potrivit articolului din Washington Post, fericirea auto-raportată este mai mare în oraşele mici decât în oraşele mari. Observaţia a fost numită de cercetători “variaţia fericirii urban-rurale”.
Potrivit abordării lui Kanazawa şi Li, creierul strămoşilor noştri, care au fost vânători şi culegători, s-a adaptat perfect la viaţa din savana africană, unde oamenii trăiau în grupuri a câte aproximativ 150 de persoane.
Interacţiunea socială ar fi fost crucială pentru supravieţuire, în ceea ce priveşte cooperarea şi găsirea unui partener de viaţă, dar în acelaşi timp şi spaţiul era la fel de important. Cercetătorii consideră că indivizii mai inteligenţi se pot adapta mai uşor la provocările vieţii moderne şi pot mai uşor să părăsească rădăcinile sociale ancestrale. Pentru cei mai inteligenţi, ar putea apărea un risc între aspiraţiile spre obiective mai mari şi cele legate de trecutul evolutiv.
