4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialTestul care detectează maladia Alzheimer

Testul care detectează maladia Alzheimer

Una dintre cele mai enigmatice și dureroase boli – Alzheimer – se află de decenii în atenția cercetătorilor, în speranța găsirii unui remediu eficient. RL vă prezintă câteva dintre soluțiile medicale propuse până acum.

O veste proastă pentru cercetători vine de la oamenii de știință din Regatul Unit al Marii Britanii. Aceștia au anunțat că maladia Alzheimer ar putea fi transmisă, în anumite cazuri excepţionale, prin intermediul sângelui, la fel ca boala Creutzfeldt-Jacob.

Nu pe cale ereditară

Atunci când cercetătorul John Collinge şi colegii lui de la University College din Londra au studiat creierele mai multor persoane decedate din cauza bolii Creutzfeldt-Jacob, care au consumat carne de la animale suferind de boala vacii nebune, au observat că 7 din cei 8 pacienţi morţi pe care îi analizau prezentau semne ale maladiei Alzheimer. Aceste persoane prezentau depozite de plăci amiloide în creier (unul dintre semnele bolii), iar acest lucru i-a luat prin surprindere, prin prisma vârstei tinere a pacienţilor (între 31 şi 51 de ani) şi a faptului că nici una dintre acele persoane nu aveau în familie rude care să fi suferit de Alzheimer. Analizând şi alţi factori, cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că boala a fost „posibil transmisă prin proceduri medicale“. Persoanele decedate au contractat boala Creutzfeldt-Jacob în urma unor injecţii cu hormoni de creştere. Cercetătorii, al căror studiu a fost publicat în revista Nature, au estimat că peptida beta-amiloid s-ar fi propagat, accidental, în acelaşi fel în care s-a propagat şi boala Creutzfeldt-Jacob, prin intermediul proteinelor contaminate. Aceste rezultate trebuie să fie însă interpretate cu precauţie, pentru că nimeni nu poate să ştie dacă acele persoane ar fi dezvoltat oricum maladia Alzheimer.

Vârsta, inamicul principal

Tratamentele bazate pe hormoni de creştere nu mai sunt folosite în prezent. „Nu cred că aceste rezultate ar fi exagerat de îngrijorătoare“, a subliniat profesorul Collinge. „Asta nu ar trebui să împiedice pe nimeni să suporte o intervenţie chirurgicală, pentru că procedurile implementate în prezent sunt foarte riguroase şi minimalizea­ză riscul de infecţie“. Cel mai mare factor de risc pentru maladia Alzheimer rămâne vârsta. Pe locurile următoare se află factorii genetici şi stilul de viaţă. „Dacă alte studii suplimentare vor confirma rezultatele acestui studiu, atunci acesta nu va viza decât un număr infim de persoane“, a adăugat, în încheiere, profesorul Collinge.

Arahidele indicate pentru susținerea centrilor olfactivi

De-a lungul anilor, cercetătorii au indicat o serie de direcții în vederea găsirii unui remediu eficient. În 2013, untul de arahide a fost identificat pentru a detecta stadiile incipiente ale maladiei Alzheimer, anunțau cercetătorii americani, într-un studiu publicat în Journal of Neurological Sciences. Cercetătorii de la Universitatea din Florida şi de la McKnight Brain Institute Center for Smell and Taste au descoperit că pacienţii aflaţi în primul stadiu al maladiei Alzheimer îşi pierd mai repede mirosul pe nara stângă decât pe cea din partea dreaptă. Degradarea centrilor olfactivi din creier reprezintă unul dintre primele simptome ale maladiei, însă acest lucru nu poate fi detectat foarte uşor.

Pentru a preîntâmpina pierderea mirosului, cercetătorii au folosit untul de arahide, pentru că acesta are un „parfum pur”, care este detectat exclusiv de nervul olfactiv, în timp ce majoritatea aromelor sunt detectate în egală măsură şi de nervul trigemen (care asigură funcţii motrice pentru muşcat, mestecat şi mirosit). La studiu au participat 18 persoane potenţial atinse de maladia Alzheimer, 24 suferind de o tulburare cognitivă moderată, 26 suferind de forme de demenţă şi 26 de persoane sănătoase. În schimb, medicamentul experimental Solanezumab atacă plăcile de beta-amiloid, o proteină cu efect toxic, care se acumulează în creierele pacienţilor cu Alzheimer, distrugând conexiunile vitale dintre celulele cerebrale.

Merele și bananele, consumate preventiv

Oamenii de știință susțin că există metode naturiste care pot preveni apariția maladiei. Consumul zilnic de mere, portocale şi banane poate preveni dezvoltarea maladiilor Alzheimer şi Parkinson, pentru că protejează celulele nervoase din creier şi coloana vertebrală. Cercetătorii britanici au descoperit că antioxidanţii conţinuţi de aceste fructe – cele mai populare în dietele alimentare vestice – pot proteja neuronii de efectele toxice ale stresului, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Merele cu coajă conţin cea mai mare cantitate de antioxidanţi, aceste fructe fiind urmate în top de banane şi portocale, potrivit profesorului Chang Y. Lee, coordonator al studiului. „Am primit mai multe cereri de a studia potenţialele efecte benefice ale fructelor comune consumate zilnic, în stare proaspătă, precum portocalele sau bananele“, a spus acesta.  „Multe studii indică faptul că, în cazul pacienţilor cu maladia Alzheimer, creierul este supus unui nivel crescut de stres“, a explicat cercetătorul. „Disfuncţiile celulare care rezultă din acest proces provoacă degenerare neuronală“, a adăugat Lee.

A fi sau a nu fi

În urmă cu trei luni, medicii au anunțat că tratamentul contra maladiei Alzheimer a înregistrat un pas major, creând un medicament care încetineşte cu 30% evoluţia acestei boli neurodegenerative. Pacienţii cu o formă moderată de Alzheimer şi care au luat Solanezumab

într-un stadiu incipient al bolii şi-au păstrat un procent mai mare din capacităţile şi funcţiile lor cognitive, au declarat reprezentanţii companiei americane. Cu toate acestea, vara lui 2015 a adus vești mai puțin bune, cercetătorii reevaluând studiile și punând sub semnul întrebării rezultatele. 

O boală galopantă

Maladia Alzheimer şi alte forme de demenţă afectează peste 40 de milioane de persoane pe plan mondial. Acest număr va creşte, potrivit estimărilor specialiştilor, la 75,6 milioane de persoane în 2030, datorită fenomenului de îmbătrânire a populaţiei mondiale. Medicamentele existente vizează doar simptomele, iar faptul că ele nu distrug cauza principală care declanşează maladia determină o atenuare rapidă a efectelor acestor substanţe, iar boala îşi reia în scurt timp evoluţia sa cu urmări devastatoare asupra creierelor pacienţilor.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă