11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialUrmele unei civilizaţii străvechi, descoperite în jungla din Honduras

Urmele unei civilizaţii străvechi, descoperite în jungla din Honduras

Arheologii au descoperit în jungla densă din Honduras câteva zeci de artefacte într-un sit care ar putea să reprezinte urmele a două oraşe dintr-o civilizaţie străveche, în trecut înfloritoare, informează Mediafax.

Artefactele din acel sit arheologic, situat în provincia Mosquitia din estul Hondurasului, indică o civilizaţie care deţinea cunoştinţe artistice şi inginereşti avansate, diferită de civilizaţia maya, care a prosperat în aceeaşi regiune, a precizat Virgilio Paredes, directorul Institutului Naţional de Istorie şi Antropologie din Honduras.

"Nimeni nu a mai ajuns în această regiune în ultimii 600 de ani", a adăugat el.

Jungla din Mosquitia se află la o distanţă de peste 320 de kilometri faţă de capitala acestui stat.

Peste 52 de obiecte misterioase, inclusiv sculpturi din piatră, îngropate, reprezentând oameni şi jaguari, dar şi rămăşiţele unei piramide şi ale altor structuri au fost identificate până acum de o echipă de cercetători din Statele Unite şi Honduras.

Virgilio Paredes spune că, deocamdată, nu este clar dacă ruinele descoperite au legătură cu legendarul "Oraş Alb", menţionat pentru prima dată de coloniştii spanioli în secolul al XVI-lea, sau cu "Oraşul Zeului-Maimuţă", popularizat de exploratorul american Theodore Morde, care susţinea că a descoperit acea localitate antică în aceeaşi regiune din Honduras, în anul 1939.

Numele noii civilizaţii precolumbiene nu este deocamdată cunoscut.

"Ceea ce ştim este faptul că situl acoperă teritoriile ocupate de două oraşe care erau intens populate", precizează Virgilio Paredes.

Cercetătorii consideră că ruinele precolumbiene datează din perioada anilor 1000 e.n. – 1200 e.n. şi au fost detectate pentru prima dată în 2012, cu ajutorul unor tehnici aerine de cartografiere.

Cele mai citite

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
Ultima oră
Pe aceeași temă