16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO: Jupiter, mai aproape de Pământ, marți

VIDEO: Jupiter, mai aproape de Pământ, marți

Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, Jupiter, se va afla, marți, în cel mai apropiat punct al orbitei sale față de Pământ, astfel că va permite privitorilor să o vadă în condiții foarte buneinformează agenția americană NASA, citată de Agerpres.

Jupiter va răsări, marți, la estul boltei cereşti şi va străluci cu o intensitate de trei ori mai mare decât Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopţii. Uriaşa planetă gazoasă va putea fi urmărită pe parcursul întregii nopţi, descriind un arc de cerc pe cer de la est la vest, unde urmează să dispară vederii odată cu zorii zilei de 9 martie. Planeta se va afla la 664 de milioane de kilometri de Terra. 

Momentele de apropiere dintre Pământ și Jupiter se produc la fiecare 13 luni, cand Terra se interpune perfect între Jupiter şi Soare. Astronomii numesc aceste evenimente „opoziţii ale lui Jupiter”, pentru că planeta gazoasă şi Soarele se află în locuri opuse pe cer. 

În cursul unei astfel de opoziţii jupiteriene, planeta poate fi observată în detaliu cu mijloace optice minime, iar NASA ne asigură că avem ce vedea, pornind de la Marea Pată Roşie, localizată în emisfera sudică a giganticei planete, o furtună uriaşă, veche de mai multe secole şi cu diametrul mai mare decât al planetei noastre şi până la cele patru luni “galileene” ale lui Jupiter. Sateliţii galileeni sunt cei patru sateliţi naturali ai lui Jupiter descoperiţi de Galileo Galilei în 1610. Aceştia sunt cei mai mari sateliţi ai lui Jupiter. Trei dintre ei au fost denumiţi în cinstea iubitelor lui Zeus (Io, Europa şi Callisto), iar cel de-al patrulea în cinstea lui Ganymede, paharnicul zeilor olimpieni. 

NASA va aduna noi informaţii despre cea mai mare planetă a sistemului solar şi despre cei 67 de sateliţi cunoscuţi ai acestei planete începând cu luna iulie a acestui an când sonda Juno, lansată la 5 august 2011, va ajunge la destinaţie. Obiectivele acestei misiuni sunt înţelegerea originilor şi evoluţiei lui Jupiter, căutarea unui eventual nucleu solid al acestei planete gazoase, cartografierea câmpului său magnetic, evaluarea cantităţii de apă şi amoniac din straturile superioare ale atmosferei joviene dar şi observarea aurorelor produse în atmosfera densă a uriaşei planete. 

Un alt eveniment astronomic care se produce la început de primăvară este eclipsa totală de Soare din 9 martie. Fenomenul poate fi observată pe cerul Asiei şi este cea de-a 10-a eclipsă totală din cursul secolului XXI. Eclipsa va începe în Oceanul Indian şi apoi va trece la sud de Sumatra, cât şi la sud de Borneo, după care va înainta prin centrul insulei Sulawesi, pentru a continua peste insulele Arhipelagului Indonezian, după care va fi vizibilă doar deasupra Pacificului.

Jupiter este a cincea planetă de la Soare, are diametrul de 11 ori mai mare decât cel al Pământului, o masă de 318 ori mai mare şi volumul de 1.300 ori mai mare.

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă