8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO: NASA vrea să caute Planeta X din spatele lui Neptun cu...

VIDEO: NASA vrea să caute Planeta X din spatele lui Neptun cu un telescop uriaș

Cercetătorii de la observatorul astronomic din Chile, în parteneriat cu NASA, s-au implicat in cercetarea planetei misterioase Nibiru, cunoscută și ca Planeta X, potrivit npr.org.

In prezent aceștia dispun de un telescop gigant care ar putea să determine odată pentru totdeauna dacă Planetei X, un corp care s-ar ascunde în spatele planetei Neptun, există sau nu și în realitate. 

Planeta X, sau Nibiru, după cum a fost numită de către civilizațiile antice, s-ar afla la marginea Căii Lactee. Lucrările cu telescopul creat special pentru a o găsi pe Nibiru au început de câteva zile din zona platoului chilian.

”Este un volum imens de spațiu în sistemul nostru solar. Nu știm aproape nimic legat de ce s-ar putea ascunde acolo”, a declarat Kevin Luhman, astronom de la Universitatea Penn State.

Telescopul WISE este capabil să detecteze razele infraroșii. Cu această tehnologie, astronomii ar fi putut descoperi o planetă de dimensiunile lui Jupiter sau Saturn, deoarece acești giganți gazoși emană suficientă lumină infraroșie. De asta se crede că Planeta X ar putea fi de dimensiunile Pământului sau ale planetei Roșii. Din păcate, tehnologia din prezent nu poate percepe sau nu poate găsi planete foarte mici sau foarte reci. Orice planetă aflată la acea distanță, în spatele lui Neptun, s-ar deosebi foarte greu printre celelalte corpuri cerești.

Există însă deja dovezi că un corp de dimensiuni mai mari s-ar putea ascunde în partea întunecată a sistemului nostru solar. Mai exact, s-a observat că mai multe corpuri cerești din zona limită a Căii Lactee, în special specii mici de stele, ar orbita după un anumit tipar. 

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă