11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. O explozie pe planeta Jupiter, surprinsă de doi astronomi amatori

VIDEO. O explozie pe planeta Jupiter, surprinsă de doi astronomi amatori

Planeta Jupiter, ”uriaşul de gaz”, a fost lovită de un meteorit, în urmă cu câteva zile. Impactul a fost surprins de doi astronomi amatori care urmăreau, întâmplător, planeta Jupiter şi lunile sale, scrie Discovery News.

Cum este cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, uriaşul de gaz nu este străin de loviturile rocilor rătăcite în spaţiu. Câmpul gravitaţional al lui Jupiter este considerat un ”aspirator interplanetar” şi este considerat, adesea, un protector intern al sistemului solar. Orice asteroid sau cometă care se apropie prea mult va fi sfâşiată în bucăţi şi atrasă cu mare viteză în atmosfera planetei.

Potrivit astronomului Phil Plait, acest ultim impact suferit de Jupiter a fost raportat de doi amatori, unul aflat în Austria, iar celălalt în Irlanda. Amândoi au văzut o lumină suspectă pe Jupiter, aproape în acelaşi timp. Nu se ştie deocamdată dacă lumina a fost produsă de un asteroid sau o cometă.

Această filmare a fost făcută în 17 martie, de Gerrit, care se afla în Mödling, Austria. Astronomul amator a sesizat că a observat ciocnirea abia la 10 zile de când a privit imaginile.

În acelaşi timp, John Mckeon, care se uita la Jupiter din apropiere de Dublin, Irlanda, a raportat că a surprins o lumină puternică.

Deşi văzând această lumină puternică, capturată la milioane de kilometri depărtare, am putea crede că Jupiter a fost lovită de ceva destul de mare, obiectul nu ar fi putu avea mai mult de câțiva zeci de metri pătrați.  

Cum Jupiter are un câmp gravitaţional mult mai puternic decât al Pământului, obiectele intră în atmosfera sa cu o viteză de cinci ori mai mare. O viteză mai mare înseamnă mai multă energie, deci impactul unui obiect care ajunge să lovească planeta Jupiter va fi de 25 de ori mai puternic decât un obiect similar care loveşte Pământul. Prin urmare, va produce şi o lumină mult mai puternică la impact.

Nu este prima oară când un astronom amator observă o ciocnire pe Jupiter. În 2009, un impact puternic a fost văzut de Anthony Wesley, din Australia, iar după o serie de cercetări, s-a descoperit că a fost vorba despre un asteroid. Apoi, în 2010, Wesley a mai observat o ciocnire, care a fost confirmată de astronomul amator filipinez Christopher Go. Dar cel mai mare accident surprins a fost în iulie 1994, când Jupiter a fost lovită de cometa Shoemaker-Levy 9.

Cele mai citite

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă