17.8 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Cea mai mare scurgere de gaz metan din istoria SUA, în...

VIDEO. Cea mai mare scurgere de gaz metan din istoria SUA, în California

Scurgerea de gaze naturale de la un puţ de lângă Los Angeles, care a durat din octombrie 2015 până în februarie 2016, a fost cea mai mare din istoria SUA, arată o analiză ştiinţifică, citată de BBC News.

Explozia de la situl Aliso Canyon a eliberat în atmosferă 100.000 de tone de gaz metan. Impactul asupra climatului a fost echivalent cu poluarea pe care o emit jumătate de milion de maşini într-un an.Cercetătorii, citaţi de BBC, spun că a avut un efect mult mai grav decât deversarea de petrol care a avut loc în Golful Mexic în 2010.

Scurgerea, observată pentru prima oară la 23 octombrie, provenea de la una dintre cele 115 puţuri conectate la o uriaşă reţea subterană de stocare a gazului, Southern California Gas Company.

Îngrijorate de impactul răspândirii gazului, autorităţile au declarat stare de urgenţă şi au evacuat peste 11.000 de oameni din zonele apropiate. În urma exploziei, în fiecare zi erau eliberată în atmosferă o cantitate de gaz care ar fi umplut un balon de mărimea unui stadion de fotbal. La momentul de vârf, scurgerea a avut un debit de două ori mai mare decât rata emisiilor de metan din întregul bazin Los Angeles.

Scurgerea a fost sigilată definitiv abia pe 18 februarie. Până atunci, în atmosferă s-au scurs peste 100.000 de tone de metan.

Cercetătorii, citaţi de BBC, spun că această catastrofă ecologică va avea un impact semnificativ asupra posibilităţii Californiei de a-şi îndeplini, în acest an, ţinta de emisii de gaze cu efect de seră.

Experţii spun că trebuie învăţate nişte lecţii importante din acest accident – în special în ceea ce priveşte necesitatea de monitorizare mai serioasă a infrastructurilor de petrol şi gaze naturale, dar şi realizarea unor protocoale mai eficient de reacţie în cazul unor astfel de dezastre.

 

View on YouTube

 

Cele mai citite

Remunerații de nabab pentru șefii PNL și PSD de la Conpet SA Ploiești

Scandalul din ultima vreme dintre directorul general liberal al Conpet SA Ploiești, Dorin Tudora, și președintele Consiliului de Administrație, Florin Gheorghe, susținut de...

Anumite categorii vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în 2 tranşe. Ciolacu spune că atât își permite

Executivul vrea să majoreze cu 10% salariile unor bugetari, inclusiv din primăriile cu până la 20.000 de locuitori. Majorările ar urma să se aplice chiar în lunile cu...

Remunerații de nabab pentru șefii PNL și PSD de la Conpet SA Ploiești

Scandalul din ultima vreme dintre directorul general liberal al Conpet SA Ploiești, Dorin Tudora, și președintele Consiliului de Administrație, Florin Gheorghe, susținut de...
Ultima oră
Pe aceeași temă