10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO&FOTO: Cum funcționează stupul din care mierea curge ca la robinet

VIDEO&FOTO: Cum funcționează stupul din care mierea curge ca la robinet

Inovație revoluționară pentru apicultori! Doi fermieri din Australia au inventat stupul denumit Flow din care mierea curge practic, ca la robinet, direct din stup. Cedar Anderson și tatăl său Stuart au împrumutat bani de la rude și prieteni pentru a realiza acest concept care va ajuta apicultorii din lumea întreagă să colecteze mierea fără să mai deranjeze familiile de albine, potrivit telegraph.co.uk.

Banii colectați de la rude n-au fost suficienți pentru a dezvolta tehnologia așa că au apelat la un site unde se donează bani pentru proiecte. Acolo, cei doi fermieri au strâns peste un milion de euro în 24 de ore.

După zece ani de muncă în stupină, Stuart și Cedar Anderson au reușit să creeze un sistem prin care mierea curge precum vinul din butoaie și totul se întâmplă cu ajutorul unui procedeu simplu și natural.

„Stupul Flow este format din celule fagure deja formate parțial. Albinele numai acoperă fagurele cu ceară, umplu celulele cu miere și pun capacul celulelor ca de obicei. Când porniți instrumentul, care seamănă cu un robinet, celulele sunt împărțite vertical în interiorul fagurelui și formează canale care permit mierea să curgă până la un jgheab sigilat la baza cadrului. Mierea se scurge din stup prin acest robinet, iar albinele nu sunt tulburate din activitatea lor”, spun inventatorii.

Stuart, care acum are 60 de ani, a declarat jurnaliștilor că el a încercat să facă un astfel de stup și în anii 20 dar atunci n-a reușit să-și finalizeze conceptul și să-și patenteze ideea. 

Stupul-minune este perfect pentru stupinele mici și mijlocii, dar fermierii au primit deja invitații de la diferite lanțuri de restaurante cu profil naturist care vor să ofere clienților posibilitatea să-și pună miere direct din stup. 

Deja au primit peste 4.000 de comenzi și multe dintre ele trebuiesc onorate în timp foarte scurt.

Cele mai citite

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă