Tinerele care suferă de aceste boli trebuie să apeleze la ajutor de specialitate din partea medicilor nutriționiști și a psihologilor. Aceștia vor putea să le prescrie un anumit regim alimentar supravegheat și le vor sprijini să-și diminueze dorința de a se înfometa sau de a mânca în exces.
Nevoia de a fi validați și admirați este o nevoie umană care se păstrează de-a lungul întregii noastre vieți și se manifestă încă din anii copilăriei.
La prima întâlnire cu oglinda, când suntem copii și ne examinăm cu atenție, avem contact cu imaginea noastră corporală pentru a ne defini o identitate fizică recognoscibilă. Pe de o parte, ne vedem asemănarea cu ceilalți, și deci sentimentul apartenenței la grupul oamenilor, pe de altă parte, conștientizăm specificitatea noastră. Atunci când unul dintre părinți stă la propriu alături de noi la oglindă, ne ajută să descoperim că suntem asemănători cu ei, dar și diferiți. Această oglindire capătă o importanță majoră atunci când reprezentarea fizică a noastră este dublată de cuvintele cu conținut afectiv ale părinților. Dacă discursul din mediul familial este unul iubitor, plin de grijă și de siguranță, părinții ne vor reflecta într-un mod pozitiv, ne vor încuraja și, astfel, vom căpăta încredere în noi. Dacă discursul lor este unul critic, negativ, cu etichete de genul “ești un gras!“, “ce slăbănog ești!“ etc., vom avea parte mai târziu de distorsiuni ale imaginii corporale, care vor crea sentimente de nemulțumire și de devalorizare a propriului corp.
Tulburări identitare
Lipsa reperelor unei imagini de sine cât mai conformă cu realitatea și deficiența unei comunicări afective autentice pot duce, mai târziu, la grave tulburări alimentare, fie anorexie, fie mâncatul compulsiv care se poate transforma în bulimie, fie baleieri între toate acestea. Diferența dintre mâncatul compulsiv și bulimie este că, în prima categorie, cei care mănâncă nu își pot reprima această pulsiune, însă, ulterior, nu se simt așa de vinovați sau panicați încât să dorească să se debaraseze de ceea ce au mâncat, ca în cazul bulimicilor care își provoacă voma sau folosesc laxative. Mâncatul compulsiv se transformă în bulimie atunci când persoana “descoperă“ că are un sentiment de ușurare după ce a expulzat hrana. Anorexia îi determină pe oameni să nu se mai hrănească. Aceștia sunt extrem de slabi, dar se “gândesc“ pe ei ca și cum ar fi grași. Așadar, corpul nu este văzut așa cum e, ci este deformat și “urât“. Cei cu bulimie se manifestă mâncând în exces. Această tulburare este mai “versatilă“, fiind mai puțin evidentă, pentru că oamenii au o greutate relativ normală, însă aceștia își ascund cu precizie față de ceilalți comportamentul de supraalimentare și de eliminare a alimentelor. Dinamica acaparării corpului ocupă prim-planul scenei. Ambele tulburări se caracterizează prin faptul că persoanele se preocupă excesiv de silueta și greutatea lor, precum și de mâncare. Acestea prevalează asupra problemelor privind sănătatea, cariera și relațiile personale.
Influențe negative
Conform studiilor, anorexia apare mai mult la fete decât la băieți. În principiu, mamele anorexicelor sunt cele „corecte“, nu recompensează afectiv, sunt lipsite de tandrețe și de afecțiune fizică, ceea ce produce o mare suferință fiicelor și îndoiala că ar exista dragoste maternă. Când aceste mame hrănesc, dau doar alimente, fără componenta afectivă. Fetele sunt aparent cuminți, preferând să fie în preajma mamelor pentru că numai așa le vor da ocazia acestora să le iubească și să le accepte. Mamele nu suportă, din cauza propriei suferințe cu care s-au confruntat și ele, ca fetele să-și arate supărarea, fiind „constrânse“ să fie ascultătoare și înțelegătoare. Prin actul de a refuza să se hrănească, cer în mod inconștient ca mama să le spună că a te hrăni înseamnă și a te iubi. Așadar, nevoia nu este doar de mâncare, ci și de iubire, fetele râvnind la gratificarea neoferită de mamă. Medicul și psihanalistul Alain Braconnier subliniază că și tații pot avea o influență negativă asupra comportamentului alimentar al fiicelor lor. Sunt tați care acordă prea puțină atenție sau nu știu cum să-și exprime în cuvinte sentimentele, sau sunt prea „maternali“, nereușind
să-și asume rolul patern, de interdicție, pentru a nu sacrifica buna înțelegere cu ele, ceea ce le poate conduce pe fete la un proces de autodistrugere a propriului corp. Acești copii sunt hrăniți în familie cu false „griji“, cu reproșuri, cu avertismente, și li se induc, de cele mai multe ori inconștient, sentimente de vinovăție.
Copilul se va opune să se dezvolte cu această „hrană“, refuzând-o.
Nevoia de hrană
Cele care suferă de bulimie trăiesc cu sentimentul că „ceva“ le lipsește. Vor căuta să acopere această lipsă mâncând mult și la întâmplare. Nu pot să renunțe, vor să mănânce neîncetat, fără limitări. Vor să fie libere, să aibă voie să mănânce orice, să nu trebuiască să se supună niciunei constrângeri, dar în cele din urmă, trăiesc un sentiment acut de vinovăție și expulzează totul. Mamele bulimicelor sunt de obicei fie prea posesive, care doresc „binele“ fetelor, nepermițându-le dorința de autonomie și nelăsându-le să-și găsească propriile valori, fie mame care au o atitudine de neimplicare sub pretextul că le acordă libertate deplină, neavând capacitatea de a trasa limite. Aceste mame furnizează hrană în mod excesiv copiilor, exprimându-și în acest mod „iubirea“ față de ei, mâncarea fiind învestită cu „dragoste“ și ca obiect al plăcerii. Dacă anorexicele resping mâncarea, cerând inconștient „înlocuirea“ acesteia cu iubire, bulimicele acționează invers, însă cererea este aceeași: ele sunt „înfometate de iubire“, înțeleasă ad-litteram, pentru că acestea chiar se simt înfometate fizic. Același Braconnier subliniază, ca și în cazul anorexicelor, că tații bulimicelor sunt distanți și indiferenți, ori alcoolici, ori severi și critici, găsind permanent cusururi în ceea ce privește înfățișarea fiicelor lor.
Consecințele:
În ambele categorii de tulburări sunt perturbate ritmurile veghe/somn și ritmul meselor. Din cauza acestui haos, ciclul menstrual lipsește în anorexie (amenoree), iar în bulimie devine abundent și neregulat. De asemenea, există repercusiuni și la nivelul funcțiilor hormonale.
Tendința, în ambele tulburări, este ca cei care suferă de acestea să le facă pe plac celorlalți, fiind preocupați de nevoile și dorințele altora, chiar dacă se expun la o posibilă respingere. Pentru a reuși să scape de această presiune, este necesar să conștientizeze problemele cu care se confruntă și să împărtășească pe cât posibil celor apropiați sentimentele lor, să fie ascultați, înțeleși, luați în serios. Este bine să fie îndrumați să apeleze la ajutor de specialitate din partea medicilor nutriționiști și a psihologilor. Alături de medici, vor avea posibilitatea să aibă un regim alimentar supravegheat, iar psihoterapeuții îi vor sprijini să-și exploreze trecutul, prezentul și, odată cu acestea, să-și înțeleagă emoțiile, stările sufletești, mai ales cele care au provocat suferințe.
Astfel, vor fi ajutați să-și găsească „hrana“ pe care au căutat-o o viață întreagă.
Monica Micleușanu este consilier nutriționist, masterand în Psihanaliză
