16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCare sunt fructele care conțin cianură

Care sunt fructele care conțin cianură

Oamenii de știință au descoperit că sâmburii unor fructe conțin cianură de hidrogen, care este diferită de cianura de potasiu, cunoscuta otravă, dar care este totuși, toxică. Astfel, sâmburii de mere, pere, caise conțin acid prusic și toxicitatea lor este periculoasă când sunt sparți și intră în contact cu apa, deci și în timpul mestecării, scrie Agerpres

Un sfert de gram de cianură este suficient pentru a provoca o moarte rapidă și dureroasă, avertizează passionsate.be. Dozele din sâmburi sunt totuși atât de mici încât nu prezintă niciun pericol, capacitatea ficatului fiind mai mult decât suficientă pentru a le face față.

În manualele de utilizare a unor aparate de centrifugare americane se recomandă scoaterea sâmburilor din fructe înainte de presare, nu atât pentru a proteja sănătatea consumatorilor, cât mai ales ca precauție a producătorilor față de riscul unor procese.

Sâmburii unor fructe pot prezenta totuși un risc. Acum câțiva ani, în Olanda, un organism cu activitate în domeniu a avertizat consumatorii împotriva cantității mari de cianură din migdalele amare și unii sâmburi de caise. La adulți, consumul a 30 de grame de sâmburi de caise sau de migdale amare poate fi mortal, iar dozele periculoase sunt bineînțeles mai mici la copii.

Sâmburii de caise și migdalele amare se vând în comerț, fiind folosite și ca suplimente pentru gust, de exemplu în pricomigdale. Cantitățile sunt însă foarte mici și supuse unui control strict, care verifică dacă a fost eliminată “otrava”. Migdalele dulci nu conțin decât o doză infimă de cianură.

Cele mai citite

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă