15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCombate bolile cardiace consumând cinci porţii de verdeţuri zilnic

Combate bolile cardiace consumând cinci porţii de verdeţuri zilnic

Persoanele care prezintă risc genetic de a dobândi boli cardiace pot să reducă această susceptibilitate prin consumarea fructelor şi a legumelor, din belşug.

Un studiu efectuat recent ne sfătuieşte să mâncăm cinci porţii zilnice de legume şi fructe ca să combatem efectele nocive ale unei gene aflate pe cromozomul 9, responsabilă cu declanşarea bolilor de inima.

Studiile au arătat că o cincime din europeni deţin această genă, informează BBC.co.uk.

O dietă sanataoasa reduce în intensitate efectul genei. Cercetătorii americani au testat ipoteza pe un număr de 27.000 de oameni. Studiul a fost publicat în Jurnalul Medical Plos.

Subiecţii proveneau din diferite colţuri ale lumii, inclusiv Europa, China şi America Latină.

Persoanele depistate pozitive pentru prezenţa genei 9p21 au consumat diete bogate în verdeţuri şi şi-au redus riscul de a dobândi boli cardiace până la nivelul obişnuit al unei persoane care nu deţine materialul genetic defectuos.

Sonia Anand, de la Universitatea McMaster a declarat că rezultatele vin în sprijinul recomandărilor medicilor care îi sfătuiesc pe oameni să mănânce cinci gustări bogate în fructe şi legume, zilnic.

Citeşte mai multe despre diete sănătoase pe www.modista.ro.

Cele mai citite

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă