Cum să mănânci pâine şi să nu te îngraşi

de Mihaela Naftanaila , 12 ianuarie 2011
Învățați cum să mâncați pâine și să nu vă îngrășați

Mai puteti citi si:

Nu consumaţi mai mult de două felii subţiri la o masă şi evitaţi combinaţiile care aduc calorii.

Când mâncaţi pâine, contează dacă alegeţi coaja sau miezul, precum şi ce combinaţii faceţi ori câte felii consumaţi la o masă. Deşi este un aliment fără de care am putea supravieţui fără probleme, pâinea este aproape nelipsită din dietă, mai ales din cea a românilor. În medie, un român consumă peste 300 grame de pâine pe zi, ceea ce este „destul de mult", susţin medicii. Consumul exagerat de pâine, spre exemplu, o franzelă la o masă, predispune la obezitate şi diabet. „Din păcate, la cabinet vin foarte mulţi pacienţi cu probleme de greutate care susţin că nu pot mânca nimic fără pâine, nici măcar macaroane, iar acest obicei se trage din copilărie", spune medicul Monica Măcişanu, specialist în sistemul de slăbit Diet Club.

Coaja, mai calorică decât miezul

Ca să nu aveţi probleme de greutate, medicii vă sfătuiesc să nu consumaţi mai mult de două felii subţiri de pâine la o masă. Patru felii toast (100 g) echivalează cu 220 de calorii. „Dacă alegeţi pâinea prăjită sau pe cea mai veche, numărul de calorii va rămâne acelaşi, pentru că pâinea este doar deshidratată, dar poate fi mai utilă celor care au probleme cu stomacul şi care au nevoie de un pansament gastric care să le absoarbă acidul clorhidric din stomac", arată Monica Măcişanu. O altă concepţie greşită este legată de coaja de pâine. „Se spune că aceasta ar fi mai puţin calorică decât miezul, dar nu este deloc aşa. Coaja este deshidratată, pe când miezul este bogat în apă şi umflat cu aer, aşa că are mai puţine calorii", exemplifică medicul Monica Măcişanu.

Pâine şi lactate, o combinaţie sănătoasă

Pâinea, în anumite cantităţi şi asociată cu anumite alimente, nu îngraşă. „Spre exemplu, vă sfătuiesc să vă feriţi de combinaţia pâine cu unt şi gem. Este ca şi cum aţi mânca la fast-food", sugerează doctorul. Pâinea nu se asociază nici cu brânză grasă, mezeluri, paste, orez, cartofi, fructe. „Mâncaţi pâine cu legume gătite şi/sau crude, lactate slabe, ouă sau salată de crudităţi. Dacă vreţi neapărat să mâncaţi pâine cu brânză, algeţi caşul sau urda, care au 15% grăsime, sau brânza-perle. Telemeaua are 24% lipide, iar brânza topită chiar mai mult", arată medicul. Specialistul vă sfătuieşte să nu vă lăsaţi înşelaţi de produsele care au înscris pe etichetă termenul „light" (dietetic). „Orice brânză topită are cel puţin 10% grăsime, destul de aproape de smântână 12%", completează medicul.

Dr. Măcişanu adaugă, totodată, că este sănătos să asociaţi pâinea cu lactate, întucât pâinea nu conţine lizină (aminoacid esenţial), ce se regăseşte în peşte, brânză de vaci, lapte.

Există şi diete disociate în care „baza" se asigură din pâine, dar pe lângă acest produs se prescriu şi alte alimente. „În dieta cu pâine, sunt foarte populare bruschetele, cu usturoi şi busuioc, sau gaspaccio, o supă din roşii făcute la blender, cu pătrunjel tocat, crutoane şi iaurt", exemplifică dr. Măcişanu, adăugând că o dietă de acest gen nu poate fi ţinută mai mult de o săptămână.

Nu înlocuiţi pâinea cu orez

Dintre toate tipurile de pâine, cele mai sănătoase sunt pâinea neagră, cea graham, intermediară ori cu tărâţe. „Au un conţinut de două-trei ori mai mare de vitamine, fibre, minerale, în comparaţie cu pâinea albă, care este mai rafinată şi mai puţin hrănitoare", spune medicul Monica Măcişanu. Fibrele din pâinea graham sau din cea intermediară vă pot ajuta să combateţi constipaţia, dar fiţi atenţi, unele dintre aceste produse au coloranţi.

Totuşi, deşi este mai săracă în vitamine, săruri, proteine, lipide şi glucide, pâinea albă are un conţinut mai mare de fier.

Pentru variaţie, mai puteţi folosi pâinici deshidratate, îmbogăţite cu minerale. Acestea au mai puţine calorii decât pâinea obişnuită. „Nu vă ajută să înlocuiţi pâinea cu orez sau paste. Acestea au între 350 şi 370 de calorii, la o porţie de 100 g", mai spune medicul, care vă avertizează şi în privinţa produselor de patiserie. „Foietajul are un număr dublu de calorii în comparaţie cu pâinea", spune medicul.

Schimbaţi obiceiurile copiilor

Modul în care vă hrăniţi cu pâine îşi are originea în copilărie. Dacă atunci vi se spunea să nu mâncaţi nimic fără pâine, probabil că acum vă este foarte greu să vă dezvăţaţi de acest obicei. Ce puteţi face este să îi învăţaţi pe copiii dumnevoastră să mănânce corect. „Dacă le faceţi sandvişuri pentru şcoală, puneţi-le doar o felie de pâine cu şuncă şi ardei. Renunţaţi la cea de-a doua felie de franzelă", exemplifică medicul Monica Măcişanu.

Uneori, mai puteţi înlocui pâinea cu mămăligă, dacă aceasta vă place. „Are de patru ori mai puţine calorii", exemplifică dr. Măcişanu.

De asemenea, scoateţi-vă din cap ideea că anumite mâncăruri se pot consuma doar cu pâine. „Salata de vinete, fasolea bătută, năutul şi lintea se pot pune pe un ardei gras", sugerează medicul. O altă variantă pentru a vă dezvăţa de consumul exagerat de pâine este să vă potoliţi foamea cu legume ori crudităţi. „Iar dacă aţi mâncat mai multă pâine la o masă, renunţaţi la felia de tort care vi se oferă la prânz sau la cartofii de lângă friptură. Cuantificaţi-vă glucidele şi faceţi tot posibilul pentru a avea la îndemână mâncare sănătoasă", vă recomandă doctorul.

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.