10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDieta Angelei Mekel. Cancelarul german a săbit 10 kilograme în patru luni

Dieta Angelei Mekel. Cancelarul german a săbit 10 kilograme în patru luni

O dietă strictă bazată pe fructe și legume a ajutat-o pe Angela Merkel să slăbească zece kilograme în ultimele patru luni care au urmat accidentului de schi din perioada sărbătorilor de iarnă, dezvăluie cotidianul Bild în ediția sa de marți, arată Agerpres.

Informația a fost preluată de mass-media germane, care au însoțit-o cu imagini de tipul 'înainte și după' dietă, ce dovedesc că șefa guvernului a urmat cu strictețe sfaturile medicilor.

Prima regulă pe care a trebuit să o respecte a fost să nu se atingă de prăjiturile aflate pe masa tuturor întâlnirilor politice de la Berlin și să le înlocuiască cu fructe. De asemenea, rulourile cu carne tocată și brânzeturile, alte delicatese servite la reuniunile conducerii Uniunii Creștin-Democrate (CDU), au fost eliminate și în locul lor au apărut batoane cu morcovi și praz condimentate cu piper.

'Este foarte disciplinată', explică surse din anturajul cancelarului, care precizează că Angela Merkel a cerut responsabililor partidului ca produsele de panificație să fie ținute departe de ea în timpul dejunurilor.

În schimb, dietele par să nu fi avut succes în cazul șefului cancelariei de la Berlin, Peter Altamaier, care cântărește 140 de kilograme și acum și-a pus speranțele în bicicletă. Însă el abordează cu umor situația și afirmă că el și corpul lui au ajuns la un 'armistițiu'.

Cele mai citite

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...
Ultima oră
Pe aceeași temă