A mânca tot ce ți se oferă ca să-i faci pe plac gazdei primitoare este un sentiment groaznic. Iar de sărbători acest chin e și mai apăsător.
Se știe că noi românii suntem oameni primitori, gazde bune cum se zice, și atunci când ne vine cineva în vizită trebuie neapărat să punem ceva pe masă omului. Mi-aduc aminte de un week-end pe care mi l-am petrecut la rudele din partea tatălui meu, într-un sat din Ardeal, cu ocazia unei nunți la care am fost invitată. Aveam în jur de 14-15 ani. Eram destul de slabă, însă în limitele normale, fiindcă de felul meu nu eram prea mâncăcioasă. Pentru că timpul era prea scurt și fiindcă ajungeam destul de rar pe acolo, era un must do să vizitez câteva mătuși de-ale mele într-o singură zi, iar seara trebuia să mă duc la nuntă. Nici măcar nu știu dacă să mă amuz sau dacă să consider că ce mi s-a întâmplat atunci a fost un soi de abuz. Da, citiți bine. Acum, adultă fiind, nu mi-e teamă să recunosc acest lucru, na!
M-am cazat la una dintre mătuși, la care mă simțeam eu cel mai bine, într-o vineri seara, urmând ca a doua zi să urmez programul stabilit. Dimineața sâmbetei de neuitat a început cu micul dejun. E un fel de a spune ”micul”, ci ”marele dejun” cu pită făcută de casă, cu unt de casă, cu dulceață de casă (foarte gustoase de altfel), cu lapte călduț direct de la vacă (orășeancă fiind, îmi era extrem de silă de el, scuzați-mă, dar așa îmi era!, iar ea a ținut musai să-l beau că e cel mai sănătos, că așa ceva nu găsești la oraș… Dacă voiam și ceva sărat mi-a pus pe masă caș cu iz de stână, slană afumată, ouă fierte, ceapă roșie, niște roșii, castraveți… Nu, nu am mâncat tot ce era pe masă, dar am luat din toate câte puțin, că așe îi șade bine musafirului… M-am ridicat de la masă full, am mulțumit și am luat-o agale pe jos până la prima rudă pe care trebuia s-o vizitez. De abia ce se mai așezaseră straturile de alimente… Am trecut pragul următoarei mătuși primitoare. După ”Ioi, tulai Doamne, cât ai crescut!” și țucăturile de rigoare, a urmat ”Cu ce să te servească tușica?” ”Cu nimic, mulțumesc, tocmai am mâncat la tușa Floarea!” ”Apăi, la cât de rar vii pe aici, îi musai să mânci!” Imediat au fost așezate pe masă pită făcută cu cartofi, ceva brânză și niște plăcinte cu lobodă și altele cu brânză, mărar și ceapă. Ce să fac??? Mi-am înghițit în sec propriile-mi cuvinte și, fâstâcită de insistențele ei, m-am așezat din nou la masă. Mi-am petrecut vreo două ore la ea. Mi-am luat la revedere și am plecat spre următoarea mătușă de pe ”lista” mea… tanti Erji (Erzebeth). ”No, țucă-te mătușa, bine ai venit!” După o conversație scurtă, o văd că se duce spre frigider. Scoate pe rând două oale mari, le duce la aragazul pe care se afla tocană aburindă. Îmi toarnă într-un păhăruț lichidul acela incolor cu iz de… prune. ”Bea un pic de tărie înainte de mâncare, să ți se așeze stomacul”, îmi zice. “Hai, toarn-o pe grumaz în jos! No, amu’, ți-i foame?” ”Nu, tocmai ce am mâncat la tușa Aurica!”… ”No, lasă, nu-i bai, tușica îți pune o țâră! Tare firavă mai ești! Am o zamă tare bună, iar sarmalele-s ușoare, de vară!”.”Nu prea mănânc zeamă…”, am bâiguit eu. Probabil NU m-a auzit…
M-am trezit în fața mea cu un blid de supă de găină, apoi m-a întrebat câte sarmale vreau. I-am zis învinsă, încet ”Una, două…”, gândindu-mă că scap ieftin. Ei bine, nu! La vremea aceea, habar nu aveam că sarmalele au mărimi diferite de la zonă la zonă. Mama, moldoveancă fiind, făcea sarmale mici, cât mai mici, din acelea migăloase, însă aveam să aflu că 1, 2 sarmale în Ardeal aveau să însemne altceva. Pe farfurie tronau două enormități învelite în foi întregi de varză… Când am ajuns la cea de-a treia mătușă (și cea mai în vârstă), din privirile ei am înțeles că nu e loc de niciun refuz. ”Dansau” mâncărurile din nou, care mai de care, toate de casă, toate ”sănătoase”, iar bucuria din ochii mătușii mi-a înfrânt și de data asta voința de refuz.
Mamele trebuie să fie atente la bebeluși
Iată cum gesturile de ospitalitate extremă pot lua forma “abuzului”. A se înțelege că nu contest gustul și calitatea preparatelor. Mama însăși a preluat din bucătăria ardelenească și a făcut un melanj cu cea moldovenească. Totul era delicios. Nu contest nici bunăvoința mătușilor mele, dragele de ele. Dar când această ospitalitate a fost trăită pe stomacul meu, acum, când sunt la casa mea, am preluat modelul minimalist nordic: bufetul suedez. Ca să nu mai existe nici insistențe pe de o parte, nici refuzuri pe alta, invitații mei au dreptul să aleagă ce poftesc, cât poftesc, dacă poftesc. Pentru unii oameni nu există ”nu-ul” celuilalt (”nu mai pot”, ”nu mai vreau”, ”nu mai încape”), refuzul fiind interpretat ca lipsă de respect sau de iubire. A mânca tot ce ți se oferă chinuindu-ți corpul ca să-i faci pe plac gazdei primitoare este un sentiment groaznic. Nu-ul e bun când pune limite, pentru autoconservare. Trebuie să știi să spui nu, dar să știi și să-l asculți, să-l vezi pe celălalt când spune nu. Tot așa fac și mamele care insistă: ”Dacă mă iubești, trebuie să mănânci tot! Hai mai ia o gură pentru tati, mai ia o gură pentru fratele tău! Pe ei nu-i iubești?”. În spatele grijii și al iubirii se ascunde o formă subtilă de abuz din partea mamei, fără ca ea să fie conștientă de acest lucru, fără să știe că ceea ce face nu e sănătos pentru copilul ei. Când se apelează la emoții, e greu pentru copil să facă față presiunii. Sau, mamele copiilor și mai mici, ale bebelușilor. Unele dintre ele nu diferențiază plânsetele copiilor lor, altele da. Când copilului îi e foame, somn, sete, se plictisește, vrea atenție, cele care decodifică întocmai semnalele vin în întâmpinarea nevoilor lui reacționând în consecință. Însă altele nu știu să gestioneze aceste plânsete, pentru ele singura soluție fiind aceea de a-i hrăni, punându-i la sân. Copiii nu plâng doar de foame!
De sărbători e și mai și… gospodinele pregătesc asiduu multe feluri de mâncare, mai ales dacă știu că au musafiri. Iar dacă musafirii fac greșeala să mânânce acasă și apoi să se pornească în vizită unde se pune din nou masa, apăi nu știu… Asta e! Gazda devine stăpânul corpului tău! Și când te duci în vizită, știi cumva că trebuie să te lași în voia gazdei…
Monica Micleușanu este consilier nutriționist și masterand în Psihanaliză
