12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Câte calorii trebuie să consumi în funcţie de vârstă

FOTO. Câte calorii trebuie să consumi în funcţie de vârstă

Un principiu general acceptat legat este acela că femeile ar  trebui să consume 2000 de calorii pe zi, iar bărbaţii 2500, dar potrivit unor studii, aceste cifre se modifică în funcţie de vârstă, scrie The Independent. Statisticianul Nathan Yau de la Universitatea din Los Angeles, California, a analizat informaţiile furnizate de Departamentul american de sănătate pentru a vedea exact cum influenţează vârsta numărul de calorii care trebuie consumate pentru păstrarea unei greutăţi sănătoase.

El a realizat două grafice, pentru femei şi pentru bărbaţi, în care este prezentat numărul de calorii în funcţie de vârstă şi de modul de viaţă – activ, moderat sau sedentar.

Din studiile sale, rezultă că femeile sedentare ar trebui să consume maximum 1800 de calorii pe zi între 25 şi 30 de ani, iar apoi tot mai puţine până ajung la 1600 de calorii la 50 de ani. În schimb, o femeie activă are nevoie de 2400 de calorii pe zi între 20 şi 30 de ani şi de 2000 la 60 de ani.

Bărbaţii sedentari pot consuma maximum 2400 de calorii pe zi între 25 şi 30 de ani, iar până la 60 de ani ajung la 2000 de calorii pe zi. Cei activi, însă, au nevoie de 3000 de calorii pe zi la tinereţe şi pot consuma până la 2600 de calorii pe zi când împlinesc 60 de ani.

Nutriţioniştii spun că nu este totuşi bună concentrarea doar asupra numărului de calorii, ci recomandă o dietă echilibrată şi variată, un program constant de exerciţii fizice şi o bună hidratare.

Deschide galeria foto pentru a vedea graficele realizate de statisticianul Nathan Yau şi pentru a afla exact numărul de calorii de care ai nevoie.

Citeşte şi Ştiinţă sau marketing: Topul miturilor alimentare.Este mic-dejunul sănătos?

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă