14.5 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialGurmanderii de weekend: Lunch la Bolo, în Vamă

Gurmanderii de weekend: Lunch la Bolo, în Vamă

Bolo Steak House e „probabil“ cel mai fain loc de mâncat și băut vinuri bune din Vama Veche – unde „probabil“ de-aia e pus între ghilimele, că e eufemism, să n-avem vorbe!

„Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscolesc.“ Mai ales când ajung în Vamă într-o zi lucrătoare însorită și Vama e aproape pustie – apropo, să știți că e la fel de mișto și într-o zi ploioasă de octombrie, am încercat.

Pentru cine nu știe încă, Bolo e o Instituție – eu fac parte deja dintre cei de vârsta a doua și nu pot recunoaște decât trei astfel de instituții în Vamă: Bibi, Stuf și Bolo.

Lista lor de vinuri românești o depășește pe a multor restaurante cu pretenții până la cer. Și nici cea de mâncare nu e mai sărmană. Iar dacă cumva „ai o intrare“ la Călin, managerul, poți să ai plăcuta surpriză într-o frumoasă dimineață de vară să-ți „înmoi ciocul“ într-o „zmeurată“ – nu, nu e un smoothie! – de casă.

Un prânz bine gătit

Piept de porc gătit lent, la temperatură scăzută, alături de mămăliguță cu hribi, brânză rasă și ou de prepeliță, iar alături încă două-trei bucăți de mămăligă trasă la tigaie și învelită în bacon crocant – asta a fost „oferta zilei“ când am ajuns la Bolo. Savuros? E puțin spus… iar în zare se vedea… Nu! În cealaltă zare! Cuvee Guillaume 2014, adică 80% Pinot Noir și 20% Fetească neagră DOC CMD Dealu Mare. Cu vișinele și cireșele lui, cu taninurile bine coapte și caracterul lui jovial, dar demn, aduce nu doar o binevenită notă de prospețime pentru pieptul de porc și brânza rasă, ci și zâmbete recunoscătoare ale mesenilor.

Și-aș încăleca pe-o șa, să vă spun povestea așa! Numai că nu pot. Încă. Fiindcă la același prânz cei de la Bolo au pregătit și-o supă de -anghilă, creveți, midii și cartofi pe care nu mă pot abține să nu v-o arăt, s-o gustați măcar în imaginea alăturată.

Bolo Steak House Vama Veche

Tel: (+4)0727.842.968

Cele mai citite

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...
Ultima oră
Pe aceeași temă