14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialINTERVIU. Marinela Ardelean, profesor la Italian Chef Academy: Vinul înseamnă cultură!

INTERVIU. Marinela Ardelean, profesor la Italian Chef Academy: Vinul înseamnă cultură!

tânără originară din Maramureș și stabilită în Italia s-a afirmat drept unul dintre cei mai buni somelieri din cele două țări. Marinela Ardelean a dezvoltat o adevărată pasiune pentru vinurile românești, pe care dorește să le promoveze la nivel internațional.

Pentru aceasta, ea a realizat cartea ”50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”. Succesul acestei inițiative, care îngemănează vinurile românești cu bucătăria italiană, a determinat-o să inițieze un nou proiect important. The Wine Book of Romania este un ghid care include cele mai bune vinuri din România și din Republica Moldova.

Marinela Ardelean a creat, astfel, un instrument util pentru promovarea vinurilor românești la nivel internațional. Acesta este un demers foarte util, în condițiile în care România își recâștigă tot mai mult locul de producător important de vin european, alături de Franța, Italia și Spania. Marinela Ardelean s-a aflat la Cluj pentru a lansa The Wine Book of Romania, iar cu această ocazie a acordat un scurt interviu Ediției de Transilvania-Banat a „României libere“.

Dedicată recunoașterii vinurilor românești la nivel internațional

Rl: De unde a luat naștere -pasiunea pentru vinuri?

Marinela Ardelean: Pasiunea pentru vinuri s-a născut în perioada în care mă ocupam de organizarea de evenimente în nordul Italiei, o regiune renumită pentru calitatea vinurilor sale. Succesiv, din dorința de cunoaștere, am urmat diverse studii de specialitate în Italia, Franța și China. Italia și Franța au o tradiție foarte bogată în domeniul vinului, iar China reprezintă o piață foarte importantă pentru orice producător de vin.

Fiind născută în Maramureș și copilărind la Cavnic, am învățat să iubesc natura și spiritul românesc. În urmă cu 3-4 ani de zile am început să mă dedic vinurilor românești și recunoașterii acestora la nivel internațional.

Rl: De cât timp te stăpânește această pasiune?

M.A.: Am început să cultiv pasiunea mea pentru frumoasa lume a vinului în urmă cu zece ani.

Rl: Care e locul în care te simți cel mai aproape de pasiunea ta?

M.A.: Cel mai bine și mai aproape de pasiunea mea mă simt la crame, atunci când descopăr povestea unui vin sau a unui producător de vinuri și alături de oamenii care apreciază cultura și frumusețea vinului.

Rl: Ce sfat le dai băutorilor de vinuri?

M.A.: Sfatul meu pentru cei care iubesc vinul este să fie curioși, să deguste cât mai multe și mai diversificate vinuri, să nu uite că vinul înseamnă și cultură. Cine se respectă și respectă! A respecta înseamnă a cunoaște.   

 

Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă