5.9 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialMituri și adevăruri despre cerealele integrale

Mituri și adevăruri despre cerealele integrale

Cerealele integrale folosite în alimentație par să reducă mortalitatea cauzată de bolile cadiovasculare, însă nu au niciun efect asupra riscului de deces cauzat de cancer, se arată într-un studiu american publicat luni, citat de AFP.

Studiul realizat de cercetători de la facultatea de sănătate publică a Universităţii Harvard a fost publicat în revista Journal of the American Medical Association, Internal Medicine.

Oamenii de ştiinţă au analizat datele obţinute în urma a două studii ample efectuate asupra a 74.341 de femei, în perioada 1984-2010, şi asupra a 43.744 de bărbaţi, între 1986 şi 2010.

La începutul cercetărilor, toţi participanţii aveau o stare de sănătate bună, fără niciun semn de cancer sau al unei boli cardiovasculare.

Savanţii au constatat că pe măsură ce oamenii mâncau mai multe cereale integrale, cu atât prezentau un risc mai redus de a muri, în special din cauza unor boli cardiovasculare, ţinând cont de mai mulţi factori, precum vârsta, indicele de masă corporală şi consumul de produse din tutun.

Astfel, cercetătorii au calculat că un consum de 28 de grame de cereale integrale pe zi este legat de o scădere cu 5% a mortalităţii şi de 9% a deceselor cauzate de patologiile cardiovasculare.

Consumul de cereale integrale nu a redus însă riscul de a muri de cancer.

"Rezultatele acestui studiu confirmă recomandările actuale privind dietele, referitor la creşterea consumului de cereale integrale pentru a ajuta la prevenirea maladiilor cronice, şi furnizează indicatori importanţi sugerând că un regim alimentar bogat în cereale integrale ar putea contribui la prelungirea speranţei de viaţă", au concluzionat autorii cercetării.

Cele mai citite

Poșta română a aprobat o creştere a fondului de salarii cu aproximativ 105 milioane lei

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale „Poşta Română” a aprobat, luni, o creştere a fondului de salarii la nivelul maxim prevăzut de lege, respectiv...

Rusia a arestat patru cetățeni din Tadjikistan care ar fi comis atacul de la Moscova. Toți au urme de violență, unul a fost adus...

Patru bărbați din Tadjikistan au fost aduși în fața unui tribunal din Moscova, fiind acuzați că au comis atacul terorist de vineri, soldat cu...

GALERIE FOTO. Jutta se teme că Mike Tyson îi va face iubitul KO

Jutta Leerdam, „cea mai sexy patinatoare de viteză din lume”, se teme că iubitul Jake Paul va fi făcut knock-out de către legendarul pugilist...
Ultima oră
Pe aceeași temă