9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialRețetă specială: Tortul pentru cules zâmbete

Rețetă specială: Tortul pentru cules zâmbete

Tortul de vanilie decorat cu bombonele colorate, pregătit după rețeta publicată de Popsugar, poate strânge atât zâmbetele copiilor, cât și pe cele ale adulților. Tortul este excelent pentru aniversările celor mici, pentru petrecerile de familie sau pentru sărbători.

Citește și: FOTO. Câte cuburi de zahăr conțin cele mai consumate alimente

Ingrediente pentru blat

– 440 g de făină
– 2 linguri cu amidon de porumb
– 2 lingurițe cu praf de copt
– 1.5 lingurițe cu bicarbonat de sodiu
– 1 linguriță cu sare fină
– 230 g de unt la temperatura camerei
– 400 g de zahăr
– 4 ouă mari la temperatura camerei
– 480 ml de lapte bătut
– 1 linguriță cu esență de vanilie

Ingrediente pentru cremă

– 460 g de unt la temperatura camerei
– 750 g de zahăr pudră
– 2 lingurițe cu sare fină

Citește și: Care sunt noile recomandări OMS legate de consumul de zahăr la adulți și copii

– 2 lingurițe cu esență de vanilie
– 60 ml de lapte
– 100 g de bombonele colorate

Mod de pregătire blat

Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Se pregătesc două vase cu diametrul între 20 și 22 de centimetri.

Se tapetează fiecare vas cu unt și făină și se acoperă cu hârtie de copt. Hârtia se unge cu unt.

Într-un bol de mărime medie, se amestecă făina, amidonul de porumb, praful de copt, bicarbonatul de sodiu și sarea.

Într-un alt bol, se mixează la viteză medie untul și zahărul, timp de trei sau cinci minute, până când se formează o cremă fină, de culoare galben pal. 

Citește și: Top 10 MITURI despre alimentele nesănătoase

Se adaugă ouăle, unul câte unul și se amestecă bine. 

Se reduce viteza mixerului și se adaugă laptele bătut și esența de vanilie. Se amestecă până când se încorporează.

Se adaugă încet amestecul de făină, amidon, praf de copt, sare și bicarbonat de sodiu. Se amestecă încet, până când se încorporează.

Se împarte aluatul în două părți egale, pentru fiecare vas. 

Se dau la cuptor pentru 35 sau 40 de minute, până când tortul prinde culoarea aurie. Se face testul cu scobitoarea.

Se lasă blaturile la răcit, preferabil pe două grătare, timp de 10 sau 15 minute. Apoi, se scot blaturile din vase, se desprind de hârtia de copt și se mai lasă la răcit timp de o oră.

Se învelesc ambele blaturi în folie alimentară și se lasă la frigider timp de cel puțin 30 de minute sau chiar pentru o noapte.

Mod de pregătire cremă

Citește și: Cinci legume care aduc mai multe beneficii asupra sănătății dacă sunt gătite

Se mixează la viteză mică untul, zahărul pudră și sarea, timp de două minute. Apoi, se mixează compoziția la viteză medie timp de trei minute.

Se adaugă esența de vanilie și laptele și se mixează timp de trei sau cinci minute, la viteză medie, până când crema devine deschisă la culoare și fină.

Mod de pregătire tort

Se scot blaturile de la frigider și se dezvelesc. Se pune un blat pe un platou și se acoperă cu o treime din cantitatea de cremă. Se pune deasupra al doilea blat, care se acoperă cu o altă treime din cantitatea de cremă. Laturile tortului se acoperă cu restul de cremă.

Se decorează tortul cu bomboanele colorate și se servește.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă