7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialSecretele plăcerii de a mânca și savoarea gustului

Secretele plăcerii de a mânca și savoarea gustului

Pentru că am amintit în articolul trecut de pofte alimentare, care țin de satisfacerea plăcerii gustului pe care o căutăm cu toții, simt nevoia de intra un pic mai adânc în mecanismele care țin de plăcere în general, apelând pe scurt la teoria lui Freud din lucrarea ”Dincolo de principiul plăcerii”.

 

O să vă vorbesc despre plăcere, încercând să descâlcesc ”ițele psihanalitice” pentru a facilita înțelegerea a ce se întâmplă în interiorul nostru la nivel psihic și cum funcționează acesta pe diferite lui niveluri.
Freud spunea că limita dintre psihic și somatic se numește pulsiune (pulsiunile sunt diferite de instincte, care țin mai degrabă de felul în care funcționează animalele). Pulsiunea este măsura efortului psihic pe care îl depunem atunci când ne confruntăm cu stimulii de afară (de exemplu senzația de frig, căldură sau percepții vizuale, auditive). În viziunea lui, există două tipuri de pulsiuni care ne ”conduc” pe noi oamenii. Una este pulsiunea vieții, care ține de satisfacerea dorințelor și plăcerilor (de orice fel, nu numai cea sexuală), care sintetizează, unifică, conservă, iar cealaltă este pulsiunea morții, care ține de sabotarea vieții, de lipsa de entuziasm pentru viață, sau chiar de distrugerea acesteia. Aceste pulsiuni se situează în inconștient, zona cea mai ”adâncă” și inaccesibilă într-o măsură considerabilă. Sinele este cel care ”guvernează” în inconștient aceste pulsiuni. Acesta, operează pe baza principiului plăcerii, mai exact evitarea durerii și căutarea plăcerii. Pentru a nu fi în totalitate la ”mâna” acestor pulsiuni, psihicul nostru apelează la celelelate două instanțe ale lui: Eul și Supraeul. Aici este important cum anume Eul se raportează la realitate (principiul realității) și cum alege între abandonul plăcerii imediate în favoarea unei satisfacții ulterioare mai stabile. Acesta ar fi un Eu puternic, capabil de amânare, tolerant la tensiuni, care poate să judece realitatea în concordanță cu experiența sa. Dacă Eul este slab și nu are încredere în propria capacitate, înseamnă că nu a învățat să amâne vreun lucru. Batem din picior să ni se satisfacă poftele ACUM.

În acest proces de alegere, Eul este ”ajutat” și de Supraeu care are ca scop aplicarea principiilor morale în procesul de satisfacere a nevoilor personale. Acum depinde de cât de exigent este și Supraeul. Dacă acesta ne presează, fiind foarte sever, atunci ne vom impune multe reguli și restricții mult prea dure, facilitând în acest mod apariția frustrărilor și sentimentelor de culpabilitate că nu ne-am satisfăcut nevoile și dorințele. Ghidat de principiul realității, care înseamnă relaționarea cu mediul, scopul Eului este acela de a găsi mijloace sigure și acceptabile de satisfacere a nevoilor Sinelui. Acest lucru trebuie făcut fără a încălca limitele impuse de Supraeu. Cu alte cuvinte, Eul suportă tot ”greul”! Acesta trebuie să medieze între Sine și Supraeu, dar și între acestea două și realitatea exterioară. Eul și Supraeul operează la ambele niveluri, conștient și inconștient, în timp ce Sinele ține în totalitate de inconștient.

Pentru cei nefamiliarizați cu termenii psihanalitici voi simplifica. Nu toată lumea e capabilă de autocontrol continuu (Eul, despre care vorbeam, nu e vigilent permanent). Cine nu se lasă câteodată condus de pofte, cine nu abandonează rațiunea pentru a trăi la maxim satisfacerea plăcerii (pornirile incontrolabile din adâncul nostru, din inconștient)? Câți dintre noi nu ne-am trezit luând oul pe furiș? Și să rămân la poeziile cu căței, parafrazez ”Cin’ se jură, că nu ne-am prins cu rața-n gură?” Cum facem, totuși să echilibrăm pornirile inconștiente (de a mânca mai mult decât trebuie sau ce nu trebuie) cu abținerile conștiente care implică exersarea voinței? Acest lucru se bazează pe obținerea unei satisfacții care are două moduri de ”exprimare”. Pentru cei care se lasă ispitiți de pofte, există satisfacția imediată, diminuează inhibițiile, ridică nivelul stimei de sine și îndepărtează sentimentele de anxietate. Dar pe o perioadă scurtă de timp pentru că apare ulterior sentimentul de culpabilitate (Eul slab). Pentru ceilalți mai ”cu voință”, există satisfacția de tip amânare a poftei, satisfacția de a face față cu brio tentației (Eul puternic). Pentru ei, înseamnă înregistrarea unui succes. Toți ne luptăm, adulți fiind, cu copilul din noi când e vorba de pofte. Copilul nu cunoaște amânare, vrea ca totul să se întâmple în aici și acum. Copilul din noi nu poate amâna, adultul din noi spune ”Gata, până aici! Hai că fac față! Știu că îmi pot provoca rău!”. De aici și apariția conflictului. Cum împăcăm adultul cu copilul din noi? Cum găsim balanța între cele două modalități de a fi? Cum dobândim stăpânirea de sine? Un prim răspuns ar fi: prin (auto)control – funcționarea sănătoasă a a Eului și Supraeului deopotrivă și prin (auto)cunoaștere – armonizarea realității interne cu ce este în exteriorul nostru – funcționarea corectă a Eului. Pentru cei care funcționează ”sănătos” (Sinele, Eul și Supraeul ”comunică” echilibrat între ele), există un ”radar” care semnalizează și care pune limite. Maturizarea psihică ține de principiul realității (de care aminteam mai sus) care preia controlul dobândind supremația. Apare adultul din tine. Pentru cei care scapă controlul (și al Eului și al Supraeului), putem spune că radarul s-a defectat. Acesta nu mai e capabil să semnalizeze corect disfuncțiile. Apar simptomele psihosomatice (conflictul inconștient vine la suprafață exprimat simbolic).

Să poți să te abții în beneficiul sănătății tale nu este un lucru ușor, ci o provocare. Unii reușesc să facă față provocării, alții nu. Senzația de împlinire că ai reușit este la fel de reală ca alte emoții, precum bucuria, tristețea sau furia. Ca să obținem satisfacție, noi oamenii căutăm elementul surpriză tot timpul, nevoia de noutate. Când mâncăm ceva gătit impecabil pentru prima dată rămâi cu experiența de ”Ce bună a fost mâncarea aceea!”. Repetând-o însă de multe ori, devenind ultracunoscută, începem să ne plictisim. Însă cu mâncarea nu prea avem de ales, trebuie să mâncăm de câteva ori pe zi, așa că un anumit grad de obișnuință este inevitabil. Singura alegere constă în ceea ce mâncăm și când mâncăm. Ca să ne bucurăm de mâncarea aceea preferată, unii dintre noi o repetă până ajunge la un overdoze. Și nici că mai vor să audă de ea vreodată. Alții însă, o vor repeta din când în când tocmai pentru a putea să savureze fiecare ingredient cu gustul lui specific, fiecare înghițitură. Vă spun că dacă am mânca salată de boeuf la două zile, aceasta și-ar pierde pe de o parte valoarea de sărbători, pe de altă parte vei fi super plictisit de ea. Nu mai vorbesc de bilă și de ficat!
Sistemul gastrointestinal al nostru este responsabil pentru unele dintre cele mai sublime experiențe pe care le putem avea. Unii gurmanzi ar spune că nimic nu ar putea întrece o masă bună. Secretul, ca toate lucrurile care aduc satisfacție, este noutatea – ingrediente și senzații noi.
Știm cu toții că există patru gusturi de bază: dulce, sărat, acru și amar, la care s-a adăugat în ultimii ani datorită bucătăriei asiatice, al cincilea gust, ”umami”(cuvântul provine din limba japoneză și înseamnă ”plin de savoare”). Însă, în funcție de condimentele pe care le adaugi în mâncare, la aceste gusturi se pot adăuga și cele florale (când folosim de exemplu, cimbru, rozmarin), aromate (scorțișoară, cuișoare) etc. Gustul este o experiență multisenzorială care depinde de aromă, de miros, de ochii care percep culorile, de senzațiile tactile. Este o sinestezie a simțurilor, toate acestea participând la o experiență culinară desăvârșită. Gusturile parcă prind forme, iar mirosul culori.

Satisfacția este o chestiune personală. Când iei masa cu cineva, chiar dacă mănânci același lucru, evenimentul este trăit în mod unic. Când suntem mulțumiți, înseamnă că am găsit sensul, care are o valoare mai mare decât însăși fericirea care, după câte știm cu toții, este fragmentată în momente specifice. Satisfacția implică să acționezi, să-ți asumi responsabilitatea și meritul. Indiferent de felul în care ajungem la satisfacție, creierul nostru se transformă în acest proces și odată cu el lumea în care trăim și felul în care o percepem.
Până data viitoare când vă voi vorbi despre hidratare, fiți cumpătați!

Cele mai citite

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...
Ultima oră
Pe aceeași temă