22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialAutocolantul - o nouă faţă a decorului

Autocolantul – o nouă faţă a decorului

Autocolantul poate schimba faţa obiectelor de mobilier şi vă poate ajuta să fiţi în pas cu moda, fără prea multe investiţii.

Autocolantul este un material care se poate aplica pe uşi, mese, dulapuri sau alte obiecte vechi care au nevoie de o nouă faţă. Deasemenea, o idee interesantă este aplicarea pe aparate electrocasnice care prezintă suprafeţe albe sau gri de dimensiuni mari (frigider, cuptor, etc.) şi astfel aceste aparate pot contribui la un anumit decor sau ambianţă, de exemplu retro,  Materialul este uşor de aplicat, durabil şi aspectuos, reprezentând soluţia ideală când doriţi să schimbaţi rapid şi eficient aspectul casei. Se găseşte sub formă de role sau fâşii de diferite dimensiuni şi poate fi aplicat cu uşurinţă, fără praf sau mizerie.

Nu trebuie să fii specialist pentru a monta autocolantul. Ai nevoie doar de atenţie pentru a elimina eventualele bule de aer care se pot forma sub el. Timpul nu este o problemă, întrucât lipirea materialului se face foarte uşor şi repede, având posibilitatea de a acoperi suprafeţe mari în câteva minute.

Tipuri de autocolant

Autocolantul poate fi folosit pe orice tip de material (lemn, sticlă sau metal), existând o gamă variată de culori şi modele. Fâşiile pot fi simple, într-o singură culoare, dar, de asemenea, pot imita cu uşurinţă lemnul, pietrele, cărămida sau metalul. Pentru sticlă există autocolant de tip vitralii, care poate fi fumuriu sau transparent. Acesta conferă un aspect inedit geamurilor şi uşilor. De asemenea, există şi autocolant de tip fosforescent, folosit pentru diverse decoraţiuni sau pentru camera copiilor.

Montajul

Pentru a lipi autocolantul pe suprafeţele din lemn sunt necesare câteva operaţiuni de curăţare. În primul rând, trebuie înlăturată vopseaua scorojită. Apoi, pentru nivelare, suprafaţa va fi acoperită cu un chit fin, iar după uscare, aceasta se şlefuieşte cu un şmirghel fin.

Suprafeţele din metal şi sticlă trebuie degresate înainte de montaj. Se poate face acest lucru cu ajutorul soluţiei de curăţat geamuri. Dacă suprafaţa nu este degresată, există riscul ca partea adezivă a foliei să se încarce de impurităţi şi să nu mai asigure o lipire perfectă.

Trebuie să aplicaţi folia progresiv. Se desfac câte 5-10 cm din marginea autocolantului, se aplică şi se presează cu o rolă de tapet.

Avantajele autocolantului

diversitatea designului şi posibilitatea de a crea într-un timp foarte scurt o ambianţă adecvată fiecărei camere;
posibilităţi de folosire nenumărate, sortimentul de modele fiind aproape nelimitat, iar prelucrarea, deosebit de uşoară;
costuri mici, cuprinse între 5 şi 15 lei/ml.

Cele mai citite

Ucraina a atacat teritoriul Rusiei cu rachete americane

Rusia pregătește a doua fază a ofensivei împotriva Ucrainei pe direcția Harkov și adună mari unități militare în zonă, a declarat comandantul Forțelor Ucrainene,...

Alegeri istorice în Mexic. O femeie ar putea ocupa pentru prima dată funcția de președinte

Pe 2 iunie, mexicanii își vor alege viitorul președinte într-o cursă istorică în care o femeie ar putea ocupa pentru prima dată funcția supremă,...

MAE anunță că s-a autosesizat privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) anunță, sâmbătă dimineața, că s-a autosesizat în urma informațiilor privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone,...
Ultima oră
Pe aceeași temă