6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCabina de duş, între avantaje şi dezavantaje

Cabina de duş, între avantaje şi dezavantaje

 Deciziile  nu sunt uşor de luat pentru nici o soluţie sau funcţiune în procesul de amenajare a unei locuinţe. Producătorii din domeniu şi designerii vor veni cu mai multe variante pentru orice obiect de decor sau funcţional sau pentru un accesoriu. Atunci este vorba despre baie, veşnica dilemă va fi: cadă sau cabină de duş?

Dacă aveţi o baie mare sau mai multe băi, dar şi un buget pe măsură, procedura se simplifică, pentru că le veţi putea face loc amândurora şi le veţi folosi în funcţie de preferinţe şi de starea de spirit. Ce faceţi, însă, când trebuie să vă decideţi doar în privinţa uneia? Cabina de duş vă oferă spaţiu, tehnologie modernă, în timp ce o cadă înseamnă relaxare şi confort. O cabină de duş reprezintă alegerea potrivită pentru persoanele moderne, mereu în mişcare, preocupate de protecţia mediului. În schimb, o cadă este perfectă pentru cei mai tradiţionalişti, care adoră să îşi rezerve timp pentru relaxare. Un alt criteriu foarte important de care trebuie să ţineţi seama este spaţiul de care dispuneţi, pentru că, decât să alegeţi o cadă mică şi inconfortabilă, mai bine optaţi pentru o cabină de duş modernă. Dacă vă aflaţi în faţa unei astfel de dileme, în cele ce urmează vă ajutăm să luaţi hotărârea portivită mai uşor, cântărind avantajele şi dezavantajele celor două instalaţii sanitare.

Dacă dimensiunile băii vă permit, o idee interesantă este să instalaţi atât o cadă, cât şi o cabină de duş. Astfel,  vă veţi bucura de facilităţile ambelor variante. Pentru a le racorda uşor la aceeaşi scurgere, montaţi cele două instalaţii pe un singur perete. O altă soluţie este să împărţiţi baia în două zone, separate de un perete sau doar la nivel vizual. În prima zonă montaţi cabina de duş, pentru un acces facil, iar în a doua, mai izolată, în spate, amplasaţi cada, pentru a putea să vă relaxaţi în timpul băilor lungi. 

Cabina de duş prezintă numeroase avantaje: ocupă o suprafaţă mai mică decât cada, se instalează uşor, având „la pachet” toate racordurile necesare şi un ghid detaliat de punere în funcţiune, asigură un consum de apă redus, deci este mai ecologică iar facturile la utilităţi vor fi mai mici. Indiferent de materialul din care este realizată, cabina de duş se întreţine foarte uşor. Mai exact, cădiţa se curăţă cu detergenţi pentru emailuri, fibră de sticlă şi plastic, iar pereţii, cu detergent pentru geamuri şi sticlă. Persoanele în vârstă sau cele cu deficienţe locomotorii se vor descurca mai uşor cu o cabină de duş. În plius, cabinele de duş moderne sunt adevărate capsule de spa, oferind hidromasaj şi chiar saună şi dovedindu-se chiar mai relaxante decât modelele tradiţionale.

Cabina de duş poate fi proiectată şi construită personalizat, în funcţie de fiecare interior. Luaţi legătura cu un designer sau cu o firmă de specialitate şi comunicaţi-i ce vă doriţi. Alegeţi locul în care o veţi construi şi stabiliţi bugetul de care aveţi nevoie. Cada poate fi zidită, hidroizolată şi finisată cu plăci ceramice în funcţie de preferinţele dumneavoastră. Ulterior, montaţi instalaţiile sanitare, scurgerea, bateria şi pereţii din sticlă securizată, folosind pentru izolare un silicon special.

Există însă şi dezavantaje. Dacă alegeţi o cabină de duş mai ieftină, un model fabricat de un producător mai puţin serios sau dacă o montaţi greşit, vor apărea mai uşor infiltraţiile sau scurgerile. Acest lucru se poate întâmpla şi în cazul în care cumpăraţi piesele cabinei (pereţi, cădiţă, instalaţii) de la furnizori diferiţi. Dacă achiziţionaţi o cabină de duş cu pereţi din sticlă nesecurizată, trebuie să ştiţi că vă expuneţi la accidentele care se pot produce în urma spargerii acestora. O cabină de duş de calitate superioară este compusă din mai multe elemente, ceea ce înseamnă că va fi mai scumpă decât un model clasic de aceeaşi calitate.

Şi cada de baie prezintă avantaje. Punctele sale forte  sunt, cu siguranţă, legate de confortul şi relaxarea pe care le oferă corpului în timpul băii iar tradiţiile reprezintă deasemenea un atu în favoarea alegerii acestei soluţii. Tendinţele arată că, la ora actuală, baia este privită şi ca un sanctuar, ca un loc important legat de relaxare. De aceea, băile din casele mai pretenţioase nu se pot concepe fără cadă. Deasemenea la modă este şi tendinţa retro iar din acest punct de vedere, căzile cu forme speciale mai vechi sunt destul de solicitate.

Căzile sunt disponibile în forme, materiale (fontă, ceramică, acril, sticlă, alamă etc.) şi mărimi (pentru una sau două persoană) dintre cele mai diverse, motiv pentru care se potrivesc oricăror amenajări, preferinţe şi bugete. Montajul este mai uşor comparativ cu cel al unei cabine de duş, având în vedere că este vorba despre o singură piesă. În plus, scade riscul de a apărea scurgeri şi infiltraţii. Căzile din ceramică, alamă sau fontă pot fi recondiţionate, rezistând mult mai bine în timp decât cabinele de duş, care au o durată de viaţă medie mai mică. Există soluţii şi pentru emailat acolo unde suprafaţa căzii a avut de suferit.

Ca dezavantaje, ocupă mai mult spaţiu decât o cabină de duş, stropii pot ajunge mult mai uşor pe podea şi pe celelalte suprafeţe din baie decât în cazul unei cabine de duş, care asigură protecţie prin intermediul pereţilor din sticlă etanşi. Cada este un pic mai greu de curăţat şi de întreţinut, din cauza suprafeţelor emailate mari, care sunt predispuse la zgârieturi, generează un consum mai mare de apă decât o cabină de duş (acesta fiind direct proporţional cu dimensiunile sale), iar statisticile arată că aproape trei sferturi din accidentele casnice se produc în baie, căzile fiind responsabile de aproape jumătate dintre acestea, din cauza faptului că nu toate au suprafeţe antiderapante, aşa cum se întâmplă în cazul unei cabine de duş. Alunecările şi căderile provoacă peste 20.000 de decese pe an, ceea ce reprezintă mai mult de 70% din totalul accidentelor casnice înregistrate global pe parcursul a 365 de zile.

Pentru indecişi, există o variantă de mijloc: cabină de duş pentru cadă! Aceasta este, mai exact, o cabină din sticlă, cu dimensiuni adaptabile, care „îmbracă” perfect cada, fiind extrem de potrivită atât pentru duşurile rapide, cât şi pentru băile relaxante.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă