12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCâteva idei trăznet pentru apartamente mici

Câteva idei trăznet pentru apartamente mici

Utilarea spațiilor mici pare, la prima vedere, o corvoadă. Suprafața redusă este percepută ca un dezavantaj major, care reduce semnificativ posibilitățile de amenajare. În realitate nu este așa. Secretul constă în a renunța la ideea de a utila locuințele mici după aceleași reguli și obiceiuri de amenajare a celor mari.

Este important să găsiți soluții de amenajare adaptate spațiului respectiv. Nu toate apartamentele mici de bloc au aceeași compartimentare, aceeași dimensiune a ferestrelor sau aceeași orientare. Aceste detalii sunt importante în stabilirea paletei cromatice, în poziționarea mobilierului sau a corpurilor de iluminat.

De exemplu, chiar și într-un apartament minuscul pot fi utilizate culori închise sau finisaje „hard“ (piatră, cărămidă etc.) dacă încăperile beneficiază de ferestre mari și, prin urmare, de multă lumină naturală.

În al doilea rând, trebuie luate în considerare necesitățile familiei și stilul ei de viață. Daca membrii familiei dispun de foarte multe lucruri (cărți, haine, încălțăminte etc.), planul de amenajare trebuie să pornească de la conceperea a cât mai multe spații de depozitare. Acest lucru este valabil și în ceea ce  privește gradul de utilizare a încăperilor.

De exemplu, dacă se gătește în mod constant, bucătăria trebuie dotată cu toate utilitățile necesare, dar și cu spați suficiente de depozitare. În acest caz, este indicat să fie separată de living (poate fi și un perete din sticlă), pentru a împiedica răspândirea mirosurilor. Dimpotrivă, dacă se gătește foarte rar, aceasta poate fi delimitată de living doar vizual, cu ajutorul culorilor.

Depozitare – dormitor și bucătărie într-un dulap

Lucrurile la vedere și în dezordine știrbesc din imaginea frumoasă și elegantă a unei încăperi, acest lucru întâmplându-se și mai des într-un spațiu restrâns.

Firma italiană Clei oferă soluții inteligente de depozitare, fără a compromite estetica sau funcțiunile. De exemplu, unitatea de mobilier creată de Clei (care a fost expusă și la Săptămâna Designului de la Milano) integrează o bucătărie și un dormitor într-un dulap de perete elegant.

În cursul zilei, suprafețele mobile se deschid, dezvăluind un spațiu de lucru practic, dotat cu toate utilitățile unei bucătării obișnuite: chiuveta, plita cu 2 arzătoare, frigider, mașină de spălat vase, cuptor cu microunde și hotă. Un dulap pe role cu rafturi completează bucătăria, oferind spații de depozitare și o măsuță de lucru. Unitatea de mobilier conține și o masă de dining. Toate aceste elemente pot fi „ambalate“ pe timpul nopții, pentru a face loc unui pat dublu confortabil.

Chicineta, bucătăria perfectă pentru spații mici

Dacă sunteți un musafir în propria casă, nu este necesar să alocați o încăpere pentru amenajarea bucătăriei. Asta cu atât mai mult cu cât locuiți într-un apartament mic, în care fiecare centimetru contează.

Amenajarea bucătăriei pe aria altei funcțiuni se practică cu succes în foarte multe țări, iar ideea poate fi implementată cu succes și la noi. O astfel de bucătărie este mai ușor de creat în apartamentele noi deoarece (în majoritatea cazurilor) sunt realizate în regim open-space. Soluții există și în apartamentele vechi. De exemplu, balconul sau debaraua poate „găzdui“ așa-zisa bucătărie. În casele pe pământ, bucătăria poate fi creată și pe hol sau în spațiile de la mansardă.

De regulă, chicineta sau mini bucătăria încorporează elementele strict necesare ale unei bucătării obișnuite: spații de depozitare, un mic blat de lucru, chiuvetă, frigider, cuptor cu microunde. Aceste dotări le permit utilizatorilor să prepare o gustare rapidă oricând e nevoie, dar și să-și depoziteze vasele și ustensilele.

Chicineta este perfectă pentru persoanele care nu gătesc sau care mănâncă rar acasă. În această categorie putem include studenții, burlacii, persoanele care călătoresc sau lucrează mult și nu numai.

Cum creezi un loc de luat masa

Mulți dintre noi știu deja cât de greu este să amenajezi o bucătărie minusculă. Câțiva metri pătrați trebuie să includă mai multe arii și să satisfacă mai multe necesități: de gătit, de luat masa, de depozitare.Cu toate acestea, lipsa spațiului nu trebuie tratată ca o problemă nerezolvabilă, ci ca o provocare și o invitație la creativitate. De exemplu, dacă bucătăria nu mai permite integrarea unei zone de dining, masa poate fi inserată sau improvizată în locuri aparent inutilizabile:

Spațiul de sub fereastră (construiți un pervaz mai lat, care să joace și rolul de masă, sau montați sub fereastră o masă pliantă); măsuță tip bar, îngustă și lungă, care poate fi amplasată într-o zonă neutilizată a bucătăriei; set de dining cu lățimea redusă; mobilier atipic realizat pe comandă, corp de mobilier multifuncțional ce conține, de exemplu,  o masă și cel puțin două scaune, etc.

 

 

 

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă