Basoreliefurile misterioase ale cinematografului Marconi
Pe vremea cand mall-urile nu invadasera peisajul nostru urban, Bucurestiul avea cinematografe cu nume evocatoare: Lira, Arta, Aurora, Festival, Lumina, Gloria, Timpuri Noi, Scala si Patria. In lista celor 63 de cinematografe cu care se mindrea Bucurestiul anilor 70 figura la loc de cinste cinematograful Dacia, fost Alexandru Popov, fost Marconi.
Marconi, mai intii, pentru ca numele era vestit in epoca (adica in 1930, anul infiintarii cinematografului). Guglielmo Marconi, inginer si fizician italian, a fost inventatorul telegrafiei fara fir, iar "nascocirile" sale frumoase i-au adus in 1909 Premiul Nobel pentru Fizica. Apoi, cind Romania s-a sovietizat, Marconi s-a transformat, in buna logica, in Alexandru Popov, dupa numele omului de stiinta rus care a brevetat aparatul de radio in 1895, la Sankt-Petersburg. Apoi a venit o vreme cind Romania, deja ceausista, s-a vrut mai neaosa si cinematograful a fost rebranduit: Dacia.
Atribuita arhitectului Constantin Cananau – descendentul unei ilustre familii boieresti din Moldova – si construita in stilul Art Deco care isi facuse deja aparitia si pe meleagurile dimbovitene dupa Expozitia internationala de Arte Decorative si industriale moderne, care a avut loc la Paris in 1925, cladirea cindva curtata de bucuresteni spune astazi trecatorului intrigat o istorie cum sunt mii in Bucurestiul postdecembrist: istoria unui abandon mai mult sau mai putin programat, dar cu efecte devastatoare sigure asupra patrimoniului.
Situat la coltul Caii Grivitei cu strada Atelierului, o strada pitoreasca al carei caracter e definit de proximitatea pietei Matache Macelaru, astazi parasit (ca si fratele lui de "breasla" si de suferinta, faimosul cinematograf Feroviar din care a mai ramas doar o jalnica ruina la intersectia dintre Calea Grivitei si strada Buzesti), strajuieste cu o semetie torturata si induiosatoare un colt de oras in care aproape fiecare cladire este monument istoric si incearca sa se impace cu arhitectura sterila a mult mai noului Hotel Ibis Nord.
Patronat din 1948 de Romania Film, cinematograful plin de spectatori odinioara a fost retrocedat in 2006 mostenitorilor de drept ai fostilor proprietari si, din cite se poate constata astazi, abandonat.
Desi au trecut mai bine de trei ani de la repunerea in posesie a celor de la care ne puteam astepta ca vor dori nu numai sa recupereze, dar sa si restituie splendoarea unei cladiri clasate in patrimoniul national, fostul cinematograf este astazi intr-o stare jalnica, care indreptateste privitorul sa presupuna ca, inca o data in Romania, terenul bate cladirea.
Altfel spus, dupa un scenariu devenit practica curenta, o cladire – fie ea clasata, adica comportind un set de obligatii de restaurare si intretinere din partea proprietarilor – este lasata intr-o paragina deliberata, astfel incit, intr-o buna zi, sa cada, eventual "ajutata" si sa se poata folosi terenul de sub ea. Intr-o zona in care, evident, terenul este scump.
"Ma duceam la cinematograf fiindca acolo era cel mai usor sa agati fete, se confesa regizorul Alexandru Tocilescu unui ziarist de la Gandul acum citiva ani. "E rusinos, dar e una dintre cele mai frumoase amintiri de cand eram pusti. Ma asezam in spate, sondam terenul, daca vedeam pe cineva interesant ma duceam mai aproape, daca totul mergea bine puneam o mana pe genunchi. Iar daca mergea chiar bine, de multe ori plecam impreuna acasa. La cinematograful Alexandru Popov, fost Marconi, pe bulevardul Dacia, azi inchis, filmele rulau in continuare, acolo era cel mai bine fiindca puteai intra oricand. Dintr-una intr-alta mai prindeam si ideea filmului cateodata".
Un lucru e cert: merita sa dai o raita pe-acolo sa admiri basoreliefurile. Stranii, heteroclite, emotionante, ele constituie principala decoratie a cladirii si au o valoare artistica reala. Intre carul condus de Moarte calare pe un bidiviu de pe fatada din Calea Grivitei 137 si exotica aparitie a unei sirene care, pe fundal de pasari flamingo si cocotieri incearca sa salveze cu un gest de implorare un peste prins in cirligul unui aprig pescar, hora celor sapte nimfe cu chipuri de-o mare claritate si o scena de vinatoare sau de lupta din care jumatate a cazut prada degradarii cladirii, privitorul are aici subiect de uimita reflectie.
Mai jos, o mina inspirata de graffiti artist a scris cu bomba de vopsea doua panseuri foarte in ton cu precaritatea impusa locului de neglijenta sau reavointa si cu momentul istoric pe care il traim: "Daca nu oferi respect nu poti pretinde respect". Si alaturi: "Indiferenta ta ma anihileaza".
Chiar si numai pentru misterioasele basoreliefuri ale fostului cinematograf decazut, cladirea aceasta nu trebuie sa fie "anihilata". In fond, in cite locuri din Bucuresti poti admira asa ceva? Daca mai gasiti prin capitala noastru chinuita asemenea bijuterii, va invitam sa le fotografiati si sa ne scrieti. O sa incercam sa descoperim pentru voi, cititorii nostri pe care-i dorim cit mai implicati in viata Cetatii, istoria locurilor de care ne veti pomeni.
Ah, cit pe ce sa uit! Vestea cea buna e ca basoreliefurile pot fi restaurate integral!
Mai multe imagini aici>>
sursa: casamea.ro/blog
