18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialÎncepe școala! Cum ați amenajat camera copilului? 15 idei practice

Începe școala! Cum ați amenajat camera copilului? 15 idei practice

Vine un moment în viaţa fiecărui părinte când realizează că odată cu vârsta se modifică şi nevoile copilului său. De aceea noi v-am pregătit numeroase sfaturi și idei practice pentru amenajarea și decorarea camerelor de școlari, băieți sau fete, majoritatea recomandărilor venind de la designeri de interior consacrați, Irina Constantin de la Knoxdesign și Luciana Georgescu de la Spotondesign, care, nu numai că au realizat nenumărate amenajări pentru astfel de camere dar, ele însele, au trecut în același timp și prin testul amenajării camerelor de școlari pentru proprii copii, îmbunătățindu-și astfel propria experiență

Deasemenea vă punem la dispoziție 15 propuneri de amenajări realizate de specialiști, inclusiv de cei de la IKEA. Mai multe idei, inclusiv privind amenajarea camerelor de preșcolari puteți găsi ăn ediția de print a ziarului România liberă de astăzi, 12 septembrie, în suplimentul Domus UTIL.

 Preocupările școlarului se schimbă, dezvoltându-şi un nou stil de viaţă caracteristic etapei pe care o începe, ceea ce duce implicit şi la regândirea spaţiului ce îi revine. Iar aceasta mai ales când începe școala. Iar (re)amenajarea camerei școlarului este bine să se facă înaintea acestui moment. Ideal este ca începerea școlii să marcheze un nou început, deci într-o amenajare nouă. Odată cu noile preocupări şi nevoi ale acestuia, au loc şi modificări privind mediul lui de viaţă. O cameră de copil cu dragoni pictaţi pe pereţi şi aşternuturi imprimate cu personaje de poveste nu mai reprezintă interesele adolescentului şi nu este potrivită personalităţii pe care şi-a dezvoltat-o. Aşa că e momentul pentru o schimbare!

La un apartament de 3 camere, cum este majoritatea cazurilor, sfatul specialistului este să alegeţi pentru adolescent camera/dormitorul mare şi să amenajaţi dormitorul matrimonial în încăperea mai mică, nevoile acestuia fiind mai mari decât ale dvs.: aici el nu numai că se odihneşte, dar şi îşi face temele, se joacă şi socializează.

Trebuie să îi oferiți mai multă încredere, independență și intimitate. Dacă până acum ați ținut sau nu cont de preferințele lui, de data aceasta chiar trebuie să le puneți în practică. Printre soluţiile recomandate de specialişti în amenajarea camerei şcolarului se numără mobilierul flexibil şi multifuncţional care permite schimbarea cu uşurinţă a amenajării camerei, canapeaua extensibilă, stickerele, folosirea de vopsele speciale pentru zugrăvit, care permit scrierea sau desenarea pe pereţi şi care apoi pot fi şterse, tapetul, parchetul melaminat, linoleul sau mocheta, precum şi diverse accesorii.

Nu vă fie teamă să apelaţi la culori. Imprimeuri inspirate din natură, culori vesele şi contraste romantice, aceasta este formula unei camere de tineret originale şi pline de farmec. Nota romantică, paternurile florale şi accentele de roz şi lila conferă decorului inocenţă şi feminitate. Mixul de imprimeuri, repetarea riguroasă şi echilibrată a culorilor folosite şi existenţa anumitor corespondenţe între elementele amenajării fac ca decorul, altfel destul de încărcat, să fie armonios.

Amenajarea camerei de școlar (6 -12 ani) implică existenţa unui birou (calculator/imprimantă/bibiliotecă),  patul se poate schimba cu o canapea extensibilă, dormitorul devine miniliving, deja începe să se întâlnească cu prieteni, colegi de joacă, ceea ce implică jocuri, console.

În camera unui şcolar va apărea obligatoriu un spaţiu nou, destinat pregătirii temelor, păstrării ghiozdanului, cărţilor, caietelor, rechizitelor şcolare. De asemenea, e foarte important să vă gândiți la un iluminat adecvat al încăperii, la înălţimea mobilei, la culoarea ei etc. Toate detaliile contează! În cazul acesta, zona de studiu este esenţială. Masa de lucru trebuie să fie suficient de spaţioasă pentru a încăpea toate rechizitele. Cu timpul, elevul va trebui să efectueze anumite proiecte care vor necesita o suprafaţă de lucru mai mare (cel puţin o foaie A0).

În niciun caz nu este indicat să alegeți o masă rotundă. Aceasta nu e bună nici pentru lecţii, nici pentru jocuri. Coatele stau în aer, iar pieptul stă lipit de marginea mesei, ceea ce are un impact negativ asupra posturii copilului. Sfatul nostru este să optați pentru o masă sau un birou cu o formă regulată, dreptunghiulară. Scaunul trebuie să se ajusteze pe înălţime şi să aibă un spătar ergonomic. În privinţa luminii naturale sau artificiale, aceasta trebuie să cadă pe masă din partea stângă sau din faţă.

________________________________________________________________________________

Dacă aceeaşi cameră este împărţită de doi fraţi, trebuie să luați în considerare că sunt totuşi două persoane diferite. În acest caz, puteţi să gândiți amenajarea ca pe o îmbinare a două stiluri diferite (băiat şi fată) sau să creați un cadru general, în concordanţă cu stilul de amenajare al întregii case. O bună idee pentru economie de spaţiu sunt paturile suprapuse. Eficientizare maximă a spaţiilor de depozitare – patul poate fi dotat cu sertar de lenjerie, iar cărţile se pot depozita pe poliţe suspendate. Este important ca fiecare frate să aibă o zonă de lucru sau de joacă al cărei utilizator exclusiv să fie, acest lucru va contribui la buna înţelegere a celor doi.

Pereţii reprezintă un element important în ansamblul camerei. Dacă îi zugrăviți, încearcați să folosiți culori calde şi, în orice caz, deschise. Fiind camera unui copil, puteţi apela la roz, verde, albastru, portocaliu sau chiar o combinaţie de culori. Dacă folosiți tapet, orientați-vă către unul colorat. Puteţi folosi şi fototapet. Este foarte important să alegeți tema împreună cu destinatarul camerei.

________________________________________________________________________________

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câtă vreme spaţiul este gândit adecvat, în funcţie de preocupările şi nevoile vârstei, vă puteţi juca cu orice materiale doriți, cu printuri şi imprimeuri, astfel încât să creați un cadru interesant şi pentru tine, şi pentru copil.

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă