7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialRebranding restaurantul The Harbour

Rebranding restaurantul The Harbour

Restaurantul The Harbour din Piața Amzei s-a redeschis  cu un decor nou, mizându-se pe un  stil mai colorat, mai viu, în care culorile predominante sunt cele maritime.  Meniul este  mai scurt, dar complex, iar  bucătăria a fost renovată și dotată cu echipament de ultimă generație,  investiția totală fiind de 130.000 de euro.

The Harbour a intrat pe piața HoReCa din România acum 11 ani, iar în vara acestui an a decis că este timpul unei schimbări. Ștefan Bianco este arhitectul care a gândit noul design, tot el fiind și cel care a semnat designul Harbour-ului acum 11 ani, când s-a lansat în piață. De data asta a optat pentru un stil mai colorat, mai viu, în care culorile predominante sunt cele maritime (portocaliu, verde, turcoaz). Mobilierul a fost în totalitate schimbat, mai puțin elementele definitorii ale Harbour-ului (barca, candelabrul, ancora), iar în mijlocul încăperii a fost amplasat un bar. Pe partea de materiale de construcții, s-au folosit materiale din Germania și Italia, iar în ceea ce constă mobilierul, furnizori au fost Mobirom și Domicilio, două companii românești.

Elementele definitorii ale restaurantului „The Harbour”, precum barca unică în România și special creată pentru restaurantul din Amzei, ancora și candelabrul au fost păstrate, singura modificare adusă acestora fiind plusul de culoare.

Deoarece s-a decis trecerea la un meniu mai scurt, dar complex, și bucătăria a fost renovată și dotată cu echipament de ultimă generație, care să faciliteze munca echipei. “Dacă vrei să-ți ții oaspetele aproape, trebuie să-ți pese de el, de nevoile și dorințele lui. Asta înseamnă că trebuie să fii mereu în trend. Voiam ceva fresh și am decis că este momentul. Schimbarea meniului am gândit-o bine și la sigur, știam că va prinde, pentru că am studiat bine piața în toți acești ani, iar decorul impresionează din prima clipă când ne treci pragul. Dacă vrei să fii remarcat, trebuie să te diferențiezi de mulțime, iar asta încercăm noi să facem de 11 ani. Punem suflet în tot, Harbour-ul înseamnă suflet, viață, prietenie și echipă unită. Cei trei piloni ai noștri sunt calitatea, constanța și echipa”, a declarat Ioana Istrati, director general The Harbour.

The Harbour este un restaurant creat acum mai bine de 11 ani care și-a cucerit oaspeții prin conceptul unic de a oferi experiențe culinare. De-a lungul timpului, portul a fost apreciat atât de oaspeți, cât și de portalul internațional de calătorii Tripadvisor de la care a primit de trei ori Certificatul de Excelență.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă