23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRevista Căminul, 20 de ani de design

Revista Căminul, 20 de ani de design

 Lansarea ediţiei de primăvară a revistei Căminul marchează  aniversarea a 20 de ani de la prima apariţie. Iniţial având ca temă principală amenajările de interior, revista trece prin mai multe etape, între care cea mai importantă este legată de numele redactorului şef,  Luana Ibacka. Definită actualmente de logo-ul Design şi Stil, tendinţele în designul de interior, arhitectură şi artă sunt în  prim planul revistei, Evenimentul aniversar se va desfăşura săptămâna viitoare  la Palatul Noblesse.

Frumoasa poveste a Căminului începe în anul 1997 când apărea primul număr având ca redactor şef pe Claudiu Botea, decoraţiunile şi amenajările de interior reprezentând tematica principală. Revista  şi-a câştigat  încă de la început o binemeritată reputaţie,  extinzând cu succes domeniul editorial home&deco  cu soluţii şi idei pe o tematică aşteptată cu mare interes de numeroşi utilizatori care doreau să-şi decoreze interioarele şi aveau nevoie de informaţii în acest sens. “Căminul a fost prima revistă din România dedicată exclusiv prezentării soluţiilor de amenajări interioare. Revista si-a castigat de la inceput locul pe piata revistelor de profil, iar astazi reprezinta un reper in ceea ce priveste decoratiunile şi designul interior” spune Adrian Rus, Director General Medien Holding, deţinătorul titlului Căminul.

În evoluţia sa, un moment important s-a petrecut în anul 2005 când Luana Ibacka,  redactorul şef de atunci al revistei a adus o nouă orientare, mai inspiraţională,  către  design şi lifestyle,  deschiderea către cele mai prestigioase târguri internaţionale din domeniu (Milano şi Paris) şi contactul cu cei mai cunoscuţi designeri la nivel mondial. Binecunoscuta sa emisiune realizată la PRIMA tv, Căminul de 5 stele, în paralel cu revista, a contribuit decisiv la creşterea notorietăţii revistei şi plasarea sa definitivă în zona high a domeniului. Ca urmare, precum şi datorită calităţii incontestabile a revistei,  mulţi designeri de renume au apreciat revista şi se regăsesc în paginile acesteia sub formă de interviuri: Karim Rashid,  Paola Navone, Patricia Urquiola, Philippe Starck, Guta Moura, iar lista poate continua.

Revista a căutat în permanenţă să se reinventeze, păstrând  însă în prim plan tematica tendinţelor şi a soluţiilor premium. Momentul actual o surprinde cu logo-ul Design si Stil, un spaţiu considerabil fiind consacrat soluțiilor premium în domeniul mobilierului în stil contemporan, amenajărilor, finisajelor, designului de interior, arhitecturii şi artei.

“Ultima ediţie a revistei se caracterizează prin evidenţierea tendinţelor care vor guverna în design şi fashion în sezoanele următoare, desprinse practic de la toate târgurile de prim rang din domeniul home&deco şi desfăşurate de la începutul anului până în prezent, fie că este vorba de imm de la Koln, Maison&Objet de la Paris, Cevisama de la Valencia sau Ambiente de la Frankfurt. Dacă ar fi să facem o sinteză a acestora, naturalul, vintage-ul, artizanalul şi science fiction-ul par a coabita echilibrat. Rămânem consecvenţi conceptului nostru privind revista, şi anume, de relevare a soluţiilor, inovaţiilor şi ideilor valoroase, de top” spune Ion Diamandi, redactorul şef al revistei Căminul.

Evenimentul aniversar va avea loc săptămâna viitoare la Palatul Noblesse, el însuşi un reper al designului de interior. Sunt  aşteptaţi numeroşi  designeri, arhitecţi, reprezentanţi ai companiilor din domeniul home&deco şi jurnalişti.

                                                             X   X   X

Revista Căminul, prima publicaţie de design de interior din ţară, cu o istorie de succes ce împlineşte 20 de ani,  este un produs al Grupului de presă Medien Holding cu patru apariţii anual, corespunzătoare sezoanelor primăvară, vară, toamnă şi iarnă. Având ca sferă de interes în primul rând designul şi bucurându-se de  un format generos de revistă glossy, Căminul este o publicaţie de nişă destinată unui segment de cititori mai pretenţioşi, cunoscători ai domeniilor home&deco şi arhitectură şi interesaţi de ultimele noutăţi în domeniu, soluţii premium şi exclusiviste. În aceeaşi măsură, Căminul se adresează designerilor şi arhitecţilor, care iau astfel contact cu inovaţiile în domeniu la nivel mondial şi care, la rândul lor, le transmit mai departe prin soluţiile propuse publicului larg. Tendinţele  de top precum şi ultimele lansări de colecţii high-end de mobilier, accesorii şi decoraţiuni speciale de la cele mai importante evenimente internaţionale, târguri şi expoziţii din capitalele mondiale ale designului sunt relatate inclusiv prin intermediul celor mai renumiţi designeri şi arhitecţi. Se prezintă diferite soluţii premium în domeniu, branduri care au făcut istorie precum şi proiecte actuale de succes alături de preţioase moşteniri în domeniul arhitecturii precum şi turismul privit prin prisma arhitecturii locului şi stilului de viaţă.

Revista se adresează unui segment de vârstă al cititorilor de 25 – 65 de ani, echilibrat între bărbaţi, cu venituri  în medie de peste 500 euro pe lună. Preţul este de 30 de lei  iar revista se găseşte în reţeaua modernă de distribuţie  (benzinării, aeroporturi, moll-uri) precum şi în reţeaua INMEDIO. O parte a tirajului este distribuită direct unui număr însemnat de designeri şi arhitecţi.

Site-ul revistei este www.caminul.ro , fiind şi pe facebook

 

 

Cele mai citite

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă