16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialSPOGA+GAFA, ocazie unică pentru specialiştii în grădinărit şi fanii de aer curat

SPOGA+GAFA, ocazie unică pentru specialiştii în grădinărit şi fanii de aer curat

Trei zile de grădină pură sunt aşteptate de vizitatorii specialişti din lumea întreagă între 31 august şi 2 septembrie la Koln la târgul spoga+gafa. Pe o suprafaţă de 241.000 mp vor putea fi văzute prezentările noutăţilor în materie de grădină de la peste 2.000 de ofertanţi provenind din peste 50 de ţări.

Printre cei interesaţi de acest târg se numără numeroase categorii, de la floricultori la grădinari hobişti, florării, centre de grădinărit, magazine (home&deco, cadouri, decoraţiuni), centre de DIY, designeri de grădini. Numai din aria de mobilier şi lifestyle vor fi prezenţi 700 de ofertanţi iar segmentele prezentate vor cuprinde o  arie extrem de largă: mobilier, accesorii şi decoraţiuni pentru grădină şi terasă,  căsuţe de grădină, plante, flori, aranjamente, ghivece de flori, produse sezoniere, material de sădit, pământuri pentru plante, aparate de grill şi barbeque, camping, sport şi distracţii, unelte şi echipamente motorizate pentru grădină, zone şi tehnici pentru apă, înot, iluminat exterior etc.

Universul grădinii este împărţit între pavilioanele expoziţionale pe următoarele tematici: viaţa în grădină, îngrijirea grădinii, amenajarea grădinii, grădina unică şi grădina obişnuită. Conform tradiţiei, cel mai mare segment este compus din domeniul garden living. Acesta include printre altele mobilier pentru grădină şi terasă, decoraţiuni, camping şi timp liber, precum şi sport şi jocuri şi prezintă produse care transformă grădina, balconul sau terasa în spaţii verzi de trai. Extins în domeniul garden living este şi segmentul de grătare în aer liber Grill&Barbeque.

Desigur că se vor putea distinge şi tendinţele care vor marca grădinile, terasele şi balcoanele pe perioada viitoare. Printre acestea se poate încă de pe acum anunţa în avanpremieră picnicul de lux, valul retro, scaunele regiseur, high-tech, gătitul  în grădină şi prepararea individuală a grătarelor, robotul de tuns iarba,  iar ca şi culoare pregnantă, lila în toate variaţiunile. Dar despre acestea, pe larg, într-o ediţie viitoare.

Mai multe informaţii pentru participare la târg sau vizitare: Roberta Moldoveanu,

Reprezentanta Koelnmesse în România şi Republica Moldova, tel.: +40 722 23.82.14, roberta.moldoveanu@koelnmesse.ro,  info@koelnmesse.ro, www.koelnmesse.ro

 

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...
Ultima oră
Pe aceeași temă