10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialTONDACH susține Campionatul Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri

TONDACH susține Campionatul Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri

Sub patronajul IFD (Internatio­nal Federation for the Roofing Trade), între 19 și 21 noiembrie 2014 va avea loc la  Romexpo în Pavilionul C3 cea de-a XXV-a ediție a Campionatului Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri. Este prima competiție de acest gen din țara noastră, organizată de Asociația Națională a Montatorilor de Acoperișuri din România.

Şi-au anunțat participarea, cu echipe de montaj, țări cu tradiție în domeniu și cu experiență la acest concurs, dar și reprezentative noi: Austria, China, Elveția, Estonia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Rusia, SUA, Ungaria, România. Echipele naționale selecționate de organizațiile profesionale din fiecare țară participantă (membră a IFD) sunt formate din maximum 3 echipe, câte una pentru fiecare secțiune de concurs: Acoperișuri clasice, Acoperișuri metalice și Acoperișuri terasă (etanșeizări).

Sectiunea Acoperișuri Clasice are o tradiție îndelungată în concurs și vizează cel mai important segement din piață, aici concurând și  cel mai mare număr de echipe.

Dificultatea în această probă constă în rigurozitatea tăieturilor plăcilor de tiglă, la ceramică existând obligativitatea de a asigura abordarea continuă cu țiglă a zonei de dolie.

În cadrul fiecărei secțiuni au loc două probe impuse și o probă de creativitate. Echipele sunt formate din 2 membri cu vârste de maximum 26 de ani și un mentor, cu rol consultativ. Tiglele vor fi montate pe stative puse la dispoziție de organizatori și care incearcă să simuleze cât mai bine situații concrete de lucru. Se urmărește  cu precădere execuția in detaliu a lucrărilor, fapt care reflectă adevarata cunoaștere a meseriei. Lucrările sunt evaluate de un juriu format din 6 membri aleși de IFD și suplimentar, câte un membru din partea țării gazdă.

Echipele naționale participante vor concura în cadrul fiecărei secțiuni pentru cele 3 medalii (aur, argint și bronz), dar si pentru premiul special acordat de Presedintele IDF, Dl. Mihael Olszewski.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă