20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialApelul românilor din Serbia

Apelul românilor din Serbia

Un sat cu etnici români din Serbia trăiește o dramă greu de imaginat, după recentele inundații care au afectat țara vecină. Grabovica este o localitate aflată la mică distanță de Porțile de Fier 1. Autoritățile așteaptă ajutor de la România. Un reportaj realizat de Mediafax prezintă situația dramatică.

În localitatea sârbească Grabovica, aflată la aproximativ 20 kilometri de granița cu România de la Porțile de Fier 1, trăiesc peste 500 de români, majoritatea vârstnici. Cele peste o sută de case ale lor continuă să fie inundate, la mai bine de o săptămână de la producerea viiturii, astfel că oamenii nu pot intra în locuințe și sunt cazați la rude sau la școală. În unele zone, apa atinge câțiva metri înălțime, ajungând până la acoperișul caselor. Cu lacrimi în ochi, oamenii povestesc prăpădul care s-a abătut peste sat și care le-a luat animalele, păsările din curte și toată agoniseala de-o viață. ”A venit o apă mare și bine că a venit ziua, că altfel era multă lume înecată. Așa, sunt animale înecate, dar lumea a scăpat. În casele acestea nu se mai poate sta. Tot ce avea lumea, sobe electrice, tot, trebuie să se arunce. Sunt case multe în care lumea nu se va mai putea întoarce niciodată”, spune un localnic. El ajută autoritățile să aducă în sat alimente cu barca, pe Dunăre, aceasta fiind singura cale prin care pot fi aduse alimente și medicamente pentru bătrânii din localitate. ”Până la mine acasă nu pot să ajung. Apa este mare. Mi s-a dus tot ce am strâns în 47 de ani. Aveam un tractor acolo, în grădină. L-a luat cu totul”, afirmă, la rândul său, o femeie care este plecată de acasă de o săptămână și nu știe când se va putea întoarce, întrucât apa depășește doi metri în locuința sa.

Oamenii spun că au nevoie de motopompe cu care să poată evacua apa din curți și din case, dar și de apă, pâine și alimente neperisabile. Locuitorii din Grabovica primesc ajutor de la primărie, dar produsele sunt insuficiente, astfel că pentru a ajunge către toți sinistrații autoritățile împart câte un litru de apă, o pâine și o conservă la două persoane. Chiar dacă oamenii
și-au luat banii din case când au văzut că vine viitura, aceștia nu le sunt de prea mare ajutor, întrucât nici magazinele din sat nu se pot aproviziona. Localitatea este izolată după ce două poduri peste Dunăre, care fac legătura cu orașele Negotin și Kladovo, s-au rupt, astfel că dacă vor să meargă la cumpărături o pot face doar pe Dunăre, cu barca.

”Dacă țara voastră poate să-i ajute pe cei de aici, lor le trebuie pâine, apă de băut și conserve. Asta le trebuie pentru că sunt închise toate drumurile și nu pot ajunge nici la Negotin, nici la Kladovo”, spune șeful Serviciului pentru Situații de Urgență din Grabovica, referindu-se la posibile ajutoare din România. La rândul său, primarul localității Grabovica, Stevan Todorovic, spune că inundațiile s-au produs după ce, din cauza viiturii puternice, pompele care evacuează în Dunăre apa din barajul din apropierea localității s-au stricat. Apele s-au revărsat în aproape 150 de case, majoritatea locuite de români.

Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă