11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRaport ONU: Traficul de copii continuă să crească

Raport ONU: Traficul de copii continuă să crească

Un raport al ONU publicat luni atrage atenția că traficul de copii continuă să crească la nivel mondial, relatează Mediafax.

Minorii reprezintă majoritatea victimelor în Africa şi Orientul Mijlociu, iar în anumite ţări ca India, Egipt, Angola sau Peru ei pot reprezenta până la 60% dintre victime, relevă Biroul ONU de luptă împotriva drogurilor şi crimei organizate (ONUDC) în acest raport pe care-l prezintă din doi în doi ani.

Copiii şi adolescenţii reprezentau doar 20% din cazurile cunoscute de trafic de persoane în perioada 2003-2006, aminteşte organizaţia.

La nivel mondial, 70% dintre victimele traficurilor sunt de sex feminin, faţă de 84% în urmă cu doi ani. Ponderea femeilor a scăut la 49%, de la 74% în 2004, dar cea a fetelor şi adolescentelor a crescut la 21% de la 10% cât era în urmă cu zece ani.

Majoritatea traficurilor de persoane au ca scop exploatarea sexuală (53% din cazuri), dar ponderea traficului în vederea muncii forţate este în creştere, atingând 40%, de la 32% în 2007, notează ONUDC.

Există disparităţi regionale importante, potrivit Biroului. În Europa şi Asia Centrală, exploatarea sexuală intervine în două treimi din cazuri, în timp ce în restul Asiei munca forţată este predominantă.

Anumite forme de trafic, ca cel cu "copii pentru lupta armată, mica delincvenţă sau cereştoria forţată pot reprezenta o problemă semnaificativă în anumite locuri", se subliniază în document.

Raportul, care are la bază date furnizate de 128 de ţări, prezintă doar "partea vizibilă a aisbergului", subliniază ONUDC. Organizaţia deplânge faptul că în numeroase regiuni din lume traficul de fiinţe umane rămâne "o activitate puţin riscantă şi foarte profitabilă pentru criminali".

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă