12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDecalogul pentru o viață fericită, de la Papa Francisc

Decalogul pentru o viață fericită, de la Papa Francisc

Papa Francisc îi sfătuiește pe oameni să fie altruiști, să caute pacea,să se bucure de cultură, să nu facă prozelitism și să nu îi vorbească pe alții de rău. Într-un interviu acordat săptămânalului argentinian Viva, suveranul pontif a arătat că părinții ar trebui să petreacă mai mult timp cu copiii lor și că televizorul ar trebui închis, măcar în timpul meselor, potrivit Mediafax.

Cele zece recomandări ale Papei Francisc

– Trăiţi şi lăsaţi şi pe alţii să trăiască. Toţi ar trebui să fim călăuziţi de acest principiu, susţine suveranul pontif, amintind de o zicală romană: Mergi înainte şi lasă-i şi pe alţii să facă la fel.

– Fiţi deschişi cu ceilalţi. Oamenii trebuie să fie generoşi şi deschişi către semenii lor, deoarece, dacă te închizi în tine, rişti să devi egocentric.

– Acţionaţi cu calm în viaţă. Papa, care a predat liceenilor litearatură, a folosit o imagine dintr-un roman argentinian scris de Ricardo Guiraldes, în care protagonistul – gaucho Don Segundo Sombra – priveşte retrospectiv modul în care şi-a trăit viaţa.

– Un mod sănătos de petrecere a timpului liber. "Consumerismul ne-a adus anxietate", susţine Papa, cerându-le părinţilor să-şi facă timp pentru a se juca cu copiii şi să închidă televizorul atunci când stau la masă.

– Duminica ar trebui să fie sărbătoare. Muncitorii ar trebui să aibă duminica liberă pentru că "duminica este dedicată familiei", susţine Papa.

– Fiţi inovatori atunci când creaţi locuri de muncă demne pentru tineri. "Trebuie să fim creativi cu cei tineri. Dacă nu au nici o şansă, se vor apuca de droguri" şi vor deveni vulnerabili la suicid.

– Respectaţi şi îngrijiţi natura. Degradarea mediului "este una din marile noastre provocări", susţine Papa.

– Nu fiţi răi. "Nevoia de a vorbi de rău pe alţii demonstrează lipsa respectului de sine. Este mai sănătos să renunţi la lucrurile rele”.

– Nu faceţi prozelitism. Respectaţi credinţa celorlalţi. "Cel mai rău dintre toate este prozelitismul, care paralizează: Vorbesc cu tine pentru a te convinge. Nu! Fiecare om dialoghează, începând cu propria identitate. Biserica creşte prin atractivitate, nu prin prozelitism", susţine Papa.

– Lucraţi pentru pace. "Trăim în vremuri cu multe războaie, iar chemarea la pace trebuie să se facă auzită. Pace, uneori, poate fi asimilată liniştii, dar ea nu este niciodată liniştită, este întotdeauna proactivă" şi dinamică, mai spune suveranul Pontif.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă