La începutul formării lui, cuplul se naște din pasiunea a doi oameni. E un big-bang, o explozie de sentimente și dorințe. Dar evoluția vieții în doi este complicată și plină de neprevăzut.
Prima etapă a vieții de cuplu este cea fuzională, în care se pierde limita dintre Eu și Tu, deoarece amândoi simt și gândesc exploziv în același timp același lucru: „te doresc”. Se țes legăturile emoționale, se potrivesc inconștien-turile, se tolerează ambivalența, predominând iubirea asupra agresivității, se comunică extrasenzorial, se gândesc unul la altul atunci când sunt separați. Nu mai e timp de nimic altceva, nu mai e loc de altceva sau altcineva. Ca o obsesie, totul este concentrat în jurul iubirii pentru „sufletul pereche”. Își petrec zile în șir privindu-se ochi în ochi, conectați corp-la-corp și afect-la-afect. Ca o psihoză, realitatea lor este paralelă cu realitatea obiectivă, iar identitatea se pierde unul în celălalt. E ca un „bun-venit” în spațiul personal și în universul interior.
Identitatea
Dacă la început își explorează corpurile și universurile interioare, ulterior încep să exploreze în doi universul exterior. Să vadă cu alți ochi viața, oamenii, natura, să contemple în doi. Devine important să vorbească aceeași limbă, să înțeleagă în aceeași logică, să împărtășească aceeași identitate, identitatea cuplului. Având o personalitate aparte, un fel de a fi special, diferit de al altui cuplu, își creează un set de reguli pentru a se proteja unul pe celălalt de puseele violente atât ale agresivității, cât și ale iubirii posesive, pentru a se angaja amândoi, într-un fel mutual acceptat, de a se preocupa de nevoile celuilalt. Treptat, și uneori destul de repede, cuplul ajunge în etapa dependenței. Situația de doi re-editează situația cuplului parental, iar partenerul este învestit după modelul imaginii părintelui: bărbatul își caută femeia care îl hrănește, iar femeia bărbatul care o protejează. Aceasta este situația tipică, deși sunt multe variații care depind de modul în care femeia și-a perceput tatăl, iar bărbatul mama. Ca atare, un bărbat care a avut o mamă războinică își va provoca iubita la lupte. Amândoi caută să le fie asigurată protecția, îngrijirea, hrana, confortul, securitatea emoțională. De cele mai multe ori, în această perioadă a vârstei cuplului apar copiii.
Desprinderea
Securizați, asigurați emoțional, constanți în iubire, partenerii se pot desprinde unul de altul, fără teamă de despărțire, pentru a se individua, adică a se dezvolta personal, pentru că fiecare dintre partenerii cuplului este un individ cu un destin personal. Talentul, profesia, cariera trec în prim-plan, fără ca interesul pus pe propria persoană să fie trăit ca o trădare a vieții în doi. Multe dizarmonii apar în această perioadă dacă partenerii nu o parcurg împreună. Mă gândesc la situația în care unul dintre ei renunță la propria evoluție pentru a se dedica intereselor profesionale și sociale ale celuilalt ca singura „soluție” pentru a nu se rupe cuplul. Un cuplu sănătos permite ambilor parteneri să evolueze, să se sprijine unul pe celălalt, preocupați și de propriile nevoi și de nevoile celuilalt. Un cuplu dizarmonic condiționează progresul și cere regres și fixație.
Reapropierea: împreună, diferiți și unici. Să ne menținem viu interesul și emoția, să ținem cont de sensibilitățile reciproce, să ne susținem reciproc. Diferiți în istorii personale, în nevoi și personalitate. Fiecare are propria poveste unică de viață și fiecare are un mod unic de a iubi. Cu un spațiu intern mai mare pentru partenerul care este diferit, asemănător și unic, iubirea poate să evolueze spre forma matură, iar cuplul se îmbogățește cu un cod etic al iubirii. „Dragostea este revelația libertății celeilalte persoane“, spune Otto Kernberg, psihanalist. Ceea ce îl face special pe un om este libertatea lui de a fi într-un mod unic. În fond, iubirea matură înseamnă să iubim persoana care are unicitate în felul ei de a simți și a gândi, care este suficient de puternică să facă față marilor crize ale cuplului și marilor crize personale.
Maturitatea
Trecerea de la o etapă la alta poate declanșa crize. Criza este inerentă evoluției umane, reprezentând o cerere de o nouă ordine, un nou echilibru, o reorganizare, o redimensionare a spațiului intern. Fixația la o etapă prejudiciază evoluția personală și evoluția cuplului, ca o persoană care încetează să mai crească și se oprește la un nivel emoțional sub vârsta biologică. În general, criza nu este atât de importantă, ci modul în care cei doi o parcurg și se descoperă mai mult unul pe celălalt. Aspectele complexe, din ce în ce mai profunde și mai subtile, au nevoie de un propriu spațiu intern mai mare și de un spațiu intern mai mare al partenerului. Aceasta devine o condiție pentru o relație de iubire matură. Ceea ce nu rupe relația o întărește și o sudează.
Securizați, asigurați emoțional, constanți în iubire, partenerii se pot desprinde unul de altul, fără teamă de despărțire, pentru a se individua, pentru că fiecare dintre partenerii cuplului este un individ cu un destin personal. Talentul, profesia, cariera trec în prim-plan, fără ca interesul pus pe propria persoană să fie trăit ca o trădare a vieții în doi.
Multe dizarmonii apar în această perioadă dacă partenerii nu o parcurg împreună.
Gabriela Romaneț este psiholog clinician, psihanalist în formare
