Vorbe precum „e un autist”, „stă doar la calculator”, „se retrage”, „e absent din relație”, „mă asculti doar cu o ureche, de fapt nici nu mă auzi”, „se retrage în grota lui și apoi dă mesaje de SOS” am auzit de-atâtea ori spuse din partea femeilor despre bărbații lor, încât ajungem să credem că bărbații, așa cum sunt oglindiți de femei, au în structura lor de personalitate componenta esențială de a se retrage și a se izola într-o carapace.
Dau senzația că ar fi rupți de realitate și că așa este normal. Doar în lumea lor, unde femeia nu mai are loc. Când ea vrea să-și facă loc, pe de o parte, și să-l tragă înapoi din „autismul” lui, pe de altă parte, ea se simte aruncată la câteva poște distanță.
În paranteză spun că vorbesc despre bărbați „autiști” pentru că așa sunt numiți de femei, în general și apar cu o frecvență ridicată în discuțiile lor despre relații, lume și viață. Nu am auzit prea des, în viața cotidiană, vorbindu-se despre femei „autiste”, cumva de la sine înțeles, temându-se de pierderea iubirii, ea se va organiza intern pentru obținerea iubirii, care va acționa intern ca un magnet de a lega relații. În schimb, am auzit femei vorbind despre fascinația de a privi mișcarea cuvei mașinii de spălat, încărcată cu haine, sau de a privi hipnotizate cum cafeaua dă în foc, agățându-și atenția de un stimul.
Îmi povestea cineva că a văzut o fotografie pe net cu o femeie și un bărbat stând pe canapea, în tăcere. Nu era o tăcere goală, ci încărcată de gândurile lor. Femeia gândește „oare mă mai iubește? de ce nu mă întreabă ceva? de ce nu mă ține în brațe? de ce se retrage în tăcerea lui?”, în timp ce bărbatul vede pe un perete o muscă, pe care o studiază minuțios și se minunează „cum poate să stea musca lipită de tavan cu picioruțele alea mici, fără să cadă?” citește mai mult pe www.like.nloinu.ro
