14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialStudiu: Analizarea unei relaţii amoroase eşuate ne face rău

Studiu: Analizarea unei relaţii amoroase eşuate ne face rău

Analizarea motivelor pentru care o relație nu funcționează ne poate face mai nefericiți, avertizează un psiholog american, citat de The Guardian, conform Mediafax.

Psihologul american Walter Mischel recomandă câteva aspirine şi îndeamnă oamenii să se distanţeze de evenimentul neplăcut pentru a-şi îmbunătăţi perspectiva asupra viitorului, în loc să contempleze motivele pentru care s-a încheiat relația.

Analizarea excesivă a unor experienţe negative îi poate face pe oameni să se simtă mai rău, potrivit lui Mischel.

Unii oameni administrează mai bine situaţiile neplăcute dacă adoptă o perspectivă obiectivă, privind lucrurile din afară şi scriu o relatare a situaţiei în care se referă la ei înşişi la persoana a treia, spune psihologul.

Prin distanţarea de eveniment, oamenii pot fi mai raţionali în legătură cu ceea ce s-a întâmplat, fără să fie autodistructivi.

"Bunul-simţ ne spune că, dacă revizităm intens experienţele negative prin care am trecut pentru a putea înţelege de ce au avut loc, vom reuşi în cele din urmă să mergem mai departe. Totuşi, noi cercetări arată că, în unele cazuri, oamenii se simt din ce în ce mai rău dacă analizează şi se gândesc continuu la ceea ce au păţit", a spus Walter Mischel.

"De fiecare dată când reiau în minte cele întâmplate sau când le povestesc prietenilor sau psihologului, unii oameni devin din ce în ce mai deprimaţi. Pe de altă parte, auto-distanţarea le permite să aibă o perspectivă mai obiectivă, fără să activeze sentimentele de suferinţă, şi îi ajută să treacă peste experienţa negativă", a explicat psihologul.

Sfaturile lui Walter Mischel despre cum pot trece oamenii peste o despărţire vin după efectuarea unor cercetări pentru cartea sa privind autocontrolul, "The Marshmallow Test".

Printre alte studii despre care Mischel vorbeşte în carte se numără şi o cercetare despre cum un analgezic prescris fără reţetă poate fi de ajutor în reducerea suferinţei după o despărţire.

"Când vorbim despre experienţele de respingere în termeni de durere fizică, nu folosim o metaforă: o inimă frântă şi suferinţa emoţională chiar dor într-un mod fizic. «Ia două aspirine şi sună-mă dimineaţă» ar fi un răspuns rece şi dur adresat unui prieten care vă sună în miezul nopţii să se plângă de despărţirea de cineva drag, dar răspunsul are o bază ştiinţifică solidă", a spus psihologul Walter Mischel.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă