20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialTerapie inovativă pentru copiii autiști

Terapie inovativă pentru copiii autiști

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa a găzduit în premieră, zilele trecute, un workshop despre Terapia 3C dedicată copiilor autiști, care a cuprins lecţii practice şi teoretice pentru persoane autiste. Evenimentul a constituit un prilej de a-i vedea la lucru pe voluntarii cons­tănţeni. La start s-au aliniat copii de diferite vârste, însoţiţi de părinţi preocupaţi de orice metodă sau sfat ce ar putea grăbi îmbunătăţirea stării de sănătate a celor pe care-i iubesc şi îngrijesc zi de zi.

Recuperarea prin mişcare a copiilor autişti dă rezultate remarcabile şi acest lucru îl confirmă specialiştii, dar şi părinţii celor mici. O oră de educaţie fizică şi sport adaugă realmente încă o cărămidă la piramida dezvoltării lor.

În prezent în Constanţa o echipă tânără şi inimoasă îi ajută pe copiii care suferă de autism să-şi conştientizeze propria corporalitate, astfel încât micuţii să se bucure de libertate, să depindă cât mai puţin sau chiar deloc de părinţii lor atunci când se îmbracă sau când mănâncă. Toate aceste lucruri pot fi posibile datorită Terapiei 3C, care vine de la trei concepte, Conştientizare, Concentrare şi Coordonare, fondată de prof. Paul Cojocaru. „Terapia constă în aplicarea unor exerciţii fizice adaptate pentru nevoile acestor persoane. Practic noi rescriem sau restabilim nişte automatisme pe baza cărora creăm un comportament cât mai aproape de cel tipic. Cu alte cuvinte, scopul final al terapiei este ajutarea persoanei afectate de autism să aibă o autonomie psihomotorie care să-i permită integrarea
într-un cadru social adecvat”, ne-a explicat antrenorul de arte marţiale.

Recuperare prin sport

Gândul că vor veni într-un loc mare şi aerisit, pentru a face sport, i-a încântat pe cei mici. Se putea citi pe feţele lor entuziasmul care anunţa o activitate plăcută lor. Ora practică a început cu mişcări simple, de încălzire. Sunt executate exerciţii fizice din gimnastica de bază. „Pe noi nu ne interesează performanţa în exerciţiul fizic aplicat, ci ca persoana cu autism să execute conştient, concentrat şi coordonat aceste exerciţii. Persoanele cu autism răspund foarte bine la terapia noastră pentru că este o terapie care place şi le induce faptul că ei pot să execute mişcările fără a fi asistaţi, le dă încredere în sine şi îi aduce în starea de a conştientiza propriul corp”, a menţionat instructorul. Pe parcursul lecţiei sunt folosite apoi jaloane colorate prin care copiii trebuie să treacă şi sunt executate mişcări cu cercuri şi popice. „Excerciţiile îi ajută pe toţi copiii. Cu atât mai mult îi ajută pe cei care au un nivel foarte scăzut, cărora le lipseşte autonomia personală şi conştientizarea propriului corp. Prin Terapia 3C în primul rând copiii reuşesc să îşi conştientizeze corpul şi să-l folosească într-un mod voluntar”, a completat psiholog Alina Trofin, coordonatorul Centrului de cercetare.

Rezultate foarte bune

Un rol important îl au şi voluntarii, acele persoane pentru care contează împlinirea morală. „Voluntarul câştigă foarte multă experienţă, învaţă să lucreze cu cei mici, efectiv creşte în valoare. Copilul are la rândul lui de câştigat din această activitate pentru că voluntarii vin cu un suflu nou de care ei au nevoie. Şi societatea are de câştigat. Copiii cresc şi uşor uşor sunt recuperaţi. Dacă se lucrează şi pe partea psihocomportamentală pot fi integraţi în anumite grupuri”, este de părere psiholog Lucian Ciopec, voluntar în cadrul Fundaţiei Sportautism România. „În recuperare avem persoane integrate în cluburi sportive. Avem copii cu autism care au susţinut examene de arte marţiale fără să fie asistaţi şi le-au promovat”, adaugă Paul Cojocaru.

Părinţii privesc întotdeauna cu emoţie fiecare pas al copiilor. Pentru Grigore Edmond, experienţa de tătic aflat într-o situaţie specială este catalogată chiar de el însuşi ca fiind una „interesantă şi provocatoare”. Nici pentru adulţi nu este uşor. Pe lângă efortul de a se informa tot timpul şi de a afla noi terapii, ei au de înfruntat şi societatea care, spun ei, nu este foarte bine pregătită pe această temă. „Sunt tatăl unui puştan de 14 ani. L-a ajutat terapia 3C, am încercat şi remedii homeopate. Băiatul meu nu avea stare deloc. Nu stătea o secundă locului. Aşa, de bine de rău, a început să fie cât de cât cooperant”, a mărturisit constănţeanul.

La întâlnirea din Constanța a sosit şi o mămică din Bucureşti, dornică să afle cât mai multe şi despre Terapia 3C. Femeia este la curent cu tot ce apare nou. Anul trecut a fost cu copilul său în Ucraina pentru a face terapie cu delfini şi se gândeşte pe viitor să experimenteze şi hipoterapia (terapia cu cai). Specialiştii în psihopedagogia specială subliniază că depistarea timpurie a autismului este foarte importantă. Din păcate, însă, în unele cazuri părinţii nu vin din timp cu copiii la terapie şi în această situaţie planul de recuperare se derulează cu întârziere.

 

 

Cele mai citite

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

Familia Regală a României în centrul evenimentelor prilejuite de Ziua de 10 Mai

Ca în fiecare an de 10 Mai, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Radu, având alături pe Altețele Lor Regale Principesele Sofia și...

Din 13 mai,o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

COMUNICAT DE PRESĂ Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă