10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUn nou pas în lupta cu violența împotriva copiilor: Ce măsuri prevede...

Un nou pas în lupta cu violența împotriva copiilor: Ce măsuri prevede acordul semnat de UNICEF și Ministerul Muncii

Departamentul pentru Egalitate de Șanse, din cadrul Ministerului Muncii, și UNICEF au semnat, joi, un acord pentru prevenirea violenței împotriva copiilor, în condițiile în care peste 60% dintre copii povestesc că sunt bătuți acasă, iar 20% dintre părinți sunt de acord folosirea violenței pentru educarea micuților.

Citește și: Videoclip interactiv despre violența asupra copiilor, lansat de Unicef

Prin acest acord, Ministerul Muncii se obligă să ratifice Convenția de la Istanbul (care se ocupă cu prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor), pe care România a semnat-o la sfârșitul lunii iunie și care prevede protejarea victimelor violenței domestice și înființarea unor adăposturi pentru femei. Totodată, amintim că, în ultimii doi ani, au fost emise peste 4.000 de ordine de protecție în cazuri de violență în familie.

Citește și: România semnează Convenția de la Instanbul, prin care femeile sunt protejate de violența domestică

Pe de altă parte, UNICEF va organiza traininguri cu asistenții sociali și cu părinții din 32 de comunități din opt județe (Vrancea, Vaslui, Suceava, Neamț, Iași, Buzău, Botoșani și Bacău). Asistenții sociali vor fi învățați cum să recunoască situațiile de abuz în familie și cum le pot pune capăt, iar părinților li se vor oferi soluții alternative de educație, care nu implică bătaia.

În 2011, au fost raportate 11.000 de cazuri de violență asupra copiilor, însă datele UNICEF arătau că numărul cazurilor de violență în familie era cu mult mai mare. Această discrepanță apare pentru că 54% dintre asistenții sociali nu evaluează corect cazurile de violență, iar 60% dintre părinți consideră că o palmă sau trasul de păr nu reprezintă acte de violență asupra micuților.

Citește și: Peste 4.000 de persoane au cerut ordine de protecție, în cazuri de violență în familie

La nivelul întregii țări, UNICEF și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale vor lansa și o campanie media care atrage atenția asupra violenței verbale.

Acordul dintre cele două instituții este încheiat pe trei ani.

Cele mai citite

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă