5.5 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialVitamina B3 e o substanţă extraterestră

Vitamina B3 e o substanţă extraterestră

 

Aceasta ar fi ajuns pe Terra prin intermediul meteoriţilor şi a contribuit la apariţia vieţii pe planeta noastră, potrivit NASA.

Pământul primitiv ar fi beneficiat de o “aprovizionare” extraterestră cu vitamina B3, livrată de meteoriţii bogaţi în carbon, afirmă savanţii de la NASA, care au analizat amestecul de ingrediente aduse pe Terra de aceste corpuri cereşti, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Studiul vine în sprijinul teoriei potrivit căreia viaţa de pe Terra ar fi apărut graţie unor molecule create în spaţiu, care “călătoresc” de la o planetă la alta prin intermediul meteoriţilor. Deşi cercetătorii nu cunosc deocamdată felul în care s-au format aceste “ingrediente”, ei consideră că fragmentele de gheaţă radioactivă au alimentat reacţiile chimice care au produs vitamina B3.

“Vitamina B3, denumită şi acid nicotinic sau niacină, este un precursor al lui NAD (nicotinamidă adenină dinucleotidă), care este esenţială pentru metabolism şi are, probabil, o origine foarte îndepărtată”, a declarat Karen Smith, de la Pennsylvania State University, coordonatoarea studiului. Nu este pentru prima dată când vitamina B3 a fost găsită în meteoriţi. În 2001, cercetătorii de la Arizona State University, coordonaţi de Sandra Pizzarello, au descoperit această vitamină în meteoritul căzut în Lacul Tagish din Canada.

În noul studiu, realizat la Laboratorul de astrobiologie analitică din cadrul Centrului spaţial Goddard, Karen
Smith şi colegii ei au analizat mostre prelevate din opt meteoriţi bogaţi în carbon şi au descoperit că aceştia conţineau vitamina B3 în concentraţii care variau de la 30 şi până la 600 părţi la un miliard. “Am descoperit un tipar – mai puţină vitamină B3 (şi alţi acizi piridin-carboxilic) a fost în meteoriţii desprinşi din asteroizii care au fost mai puternic alteraţi de apa lichidă”, a adăugat cercetătoarea americană. “O explicaţie ar fi că aceste molecule au fost distruse în timpul contactului prelungit cu apa lichidă”, a mai spus aceasta.

 

Contaminarea este exclusă

 

Asteroizii şi cometele sunt considerate un fel de rămăşiţe originale din timpul formării Sistemului Solar, iar meteoriţii sunt acele fragmente desprinse din asteroizii care trec pe lângă Terra sau se prăbuşesc pe planeta noastră. Atunci când asteroizii se ciocnesc cu alţi asteroizi, ei se sparg în mai multe fragmente, iar unele dintre acestea cad în cele din urmă pe Terra sub formă de meteoriţi. Deşi meteoriţii sunt fragmente considerate foarte valoroase desprinse din asteroizi, sunt arareori recuperaţi imediat după ce cad pe Terra. Astfel, devin vulnerabili în faţa contaminării cu elementele chimice şi cu formele de viaţă terestre. Savanţii de la NASA se îndoiesc însă că vitamina B3 şi alte molecule descoperite în meteoriţii analizaţi ar proveni de pe Terra şi cred acest lucru deoarece vitamina B3 a fost descoperită alături de izomerii ei structurali – molecule înrudite care au aceeaşi formulă chimică, dar ai căror atomi sunt ataşaţi într-o ordine diferită. Aceste “altfel de molecule” nu sunt folosite de formele de viaţă terestre. Dacă procesul de contaminare cu viaţă terestră ar fi fost sursa prezenţei vitaminei B3 în meteoriţi, atunci doar această vitamină ar fi trebuit să fie găsită, nu şi izomerii ei structurali.

Concentraţiile de vitamina B3 sunt la rândul lor corelate cu timpul în care asteroidul parental a fost contaminat cu apă lichidă. Cercetătorii consideră că această corelaţie cu condiţiile existente pe asteroizi nu ar mai exista dacă vitamina B3 ar fi un rezultat al contaminării cu viaţa terestră. NASA inten­ţio­nează să organizeze o serie de experimente ştiinţifice în viitorul apropiat, în condiţii considerate “mai realiste”, pentru a înţelege mai bine felul în care vitamina B3 se formează pe granule de gheaţă în spaţiu.   

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă