Stil de viata
 
Vrei să te căsătoreşti în parc, la muzeu sau la grădina botanică? Un amendament legislativ ar putea lua monopolul primăriei
25 Ianuarie 2012
Foto: beachbrideweddings.com
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1160 VIZUALIZARI | COMENTARII  2

Căsătoriile ar putea fi organizate şi în alte locuri decât primăriile, cum ar fi grădini botanice, muzee, parcuri, potrivit unui amendament la Legea privind actele de stare civilă depus la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, scrie Mediafax.

Amendamentul care modifică astfel Legea 119/1996 privind actele de stare civilă a fost propus de deputatul PC Bogdan Ciucă.

Potrivit amendamentului, căsătoria se poate oficia în astfel de locuri dacă primarul aprobă o cerere în acest sens, care motivează solicitarea, şi dacă ofiţerul stării civile este disponibil, au decis, marţi, deputaţii jurişti.

"Eu am propus acest amendament la o iniţiativă a ministerului Administraţiei şi Internelor. Era vorba despre încheierea căsătoriilor la primărie, iar eu am propus ca, la cerere, motivată, primarul să aprobe oficializarea căsătoriilor şi în alte locuri, cum ar fi grădinile botanice, parcuri, muzee, alte locuri pe care şi le doresc tinerii, şi nu neapărat sălile din primării", a precizat Ciucă.

Deputatul a spus că legea este valabilă pentru toate primăriile din toată ţara, iar unele dintre acestea nu au condiţiile necesare, nu au săli special amenajate, fiind improprii desfăşurării unor evenimente fericite de acest fel.

"Eu am propus ca primarul să poată aproba o cerere motivată a celor care se căsătoresc astfel încât oficializarea căsătoriei să poată avea loc într-o grădină botanică, într-un parc, într-un muzeu, asta dacă cererea este rezonabilă - deci să nu fie pe vârful blocului - şi dacă ofiţerul stării civile este disponibil şi poate merge acolo", a spus Ciucă.

El a precizat că autoritatea este dată de persoana care oficializează căsătoria, respectiv ofiţerul stării civile, de tricolor şi de formula care se rosteşte la starea civilă, iar nu de locul în care procedura de stare civilă are loc.

Proiectul de lege astfel amendat va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, acest for fiind şi Camera decizională.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. cine stie sa-mi spuna 14:26 | 14 Februarie
Jon
 
Scris de destul
Ofiterul starii civile ar trebui sa se deplaseze oriunde se tine nunta (pe bani mirilor bineinteles daca distanta e mai mare). Locatie unde se legifereaza uniunea n-ar trebui din start limitata la Primarie, sau citeva locuri. Poate sa fie chiar si pe virful blocului, pe virf de munte, in avion, in spital, etc daca mirii solicita si platesc pt. asta!
Daca preotul poate merge in toate aceste locuri, la fel poate si ...
 
de ce la sectorul 6 cand doresti sa te cununi iti impune primarita obligatoriu sa faci pozele la ei ca vrei sau nu ...eu am avut neplacerea sa asist asa ceva la cununia lui fratele meu si-l tineau acolo, il tinea de mana sa le plateasca 250 lei pe poze si noi aveam tot si fotograf si video dar ei iti impune sa faci foto acolo si niste sume da te ia capul......de ce atata HOTIE?
1. Dinstart este o aberatie! 14:28 | 1 Februarie
destul
Ofiterul starii civile ar trebui sa se deplaseze oriunde se tine nunta (pe bani mirilor bineinteles daca distanta e mai mare). Locatie unde se legifereaza uniunea n-ar trebui din start limitata la Primarie, sau citeva locuri. Poate sa fie chiar si pe virful blocului, pe virf de munte, in avion, in spital, etc daca mirii solicita si platesc pt. asta!
Daca preotul poate merge in toate ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

Logo_Delta_Hospital.jpg

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
Apartament in Giurgiului
3 camere
Zona: Giurgiului
 
 
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI