12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialHoroscop LEU iulie 2016. Leii trebuie să se ocupe luna asta de...

Horoscop LEU iulie 2016. Leii trebuie să se ocupe luna asta de nevoile lor interioare

HOROSCOP LEU IULIE. Ia-o mai uşor luna asta, pentru că planetele din casa a 12-a a chartei tale sugerează că cea mai importantă evoluţie se va petrece, în această perioadă, în interiorul tău. Gândeşte-te foarte bine la anul care urmează şi la ce aranjamente sau obligaţii ai dori să pui capăt, probabil pentru că ai evoluat mult mai mult ca ele. Adaugă câteva vise noi pe care ai vrea să le împlineşti, atât pe termen lung cât şi scurt. Cu atât de multe planete prietenoase în casa a 12-a, aflată în strânsă legătură cu nevoile tale interioare, e posibil chiar să anticipezi ce vor face cei din jurul tău. Dacă simţi că ţi-ar fi util să discuţi cu un terapeut despre ceva care te tulbură, acum este luna potrivită pentru a programa o întrevedere. Fă asta imediat după luna nouă, din 4 iulie.

Toată luna iulie vei fi preocupat de mintea, trupul şi sufletul tău, pentru că luna plină din 19 iulie ar putea aduce sfârşitul unor tratamente pentru o problemă de sănătate cu care te-ai luptat ceva vreme. Sau, ai putea atinge un record personal dacă te-ai antrenat până acum cu un antrenor specializat. Odată cu luna plină, vei finaliza un proiect important. Luna plină va fi în orbita prietenosului Jupiter, aşa că se pare că vei obţine un profit sau un onorariu foarte bun, iar produsele tale finite vor fi foarte bine primite. Totuşi, probabil că va trebui să amâni călătoriile pentru a putea finaliza sarcinile la termenele stabilite. Aşa că aşteaptă-te la unele plângeri din partea partenerului. Ai putea călători, în schimb, mai la începutul lunii, pentru a evita razele lui Uranus asupra lunii pline din 19 iulie.

Venus va aluneca în Leu, o evoluţie nemaipomenit de frumoasă care va începe pe 11 iulie şi se va termina pe 5 august. Acum e momentul să umbli prin magazine şi să decizi care este noul look pe care vrei să-l ai în anotimpul următor. Venus în Leu va avea grijă să faci cele mai bune alegeri şi să culegi cele mai multe complimente. În dragoste, Venus va avea mare grijă de tine şi vei fi deosebit de atrăgător.

În ceea ce priveşte casa, dacă te-ai simţit frustrat de progresele lente de până acum, lucrurile se vor schimba odată ce Marte nu mai este retrograd. Caută opţiuni şi notează-le atent, indiferent dacă vrei să te muţi, să renovezi sau să decorezi. Cea mai bună perioadă de acţiune în casă sau legată de familie va începe  imediat după luna nouă şi va ţine câteva luni, până pe 30 octombrie.

Cariera va merge excepţional luna asta. Reputaţia îţi va creşte şi toţi te vor vedea ca pe un vizionar. Pe 10 iulie, cea mai bună zi din lună pentru tine, ai putea descoperi o idee de făcut bani. Prezintă-ţi ideea pe 8 iulie, pentru că atunci Mercur îşi aduce beneficiile într-un acord perfect cu Jupiter, aducătorul de noroc. Va fi greu să fii refuzat în această zi.

Dacă eşti îndrăgostit şi plănuieşti să te logodeşti, fă legământul înainte ca Uranus să devină retrograd pe 29 iulie. Uranus este planeta care guvbernează sectorul căsătoriei din charta ta. Acelaşi sfat îţi este dat şi dacă plănuieşti să atragi un partener sau un expert în afacerea ta. Cu cât semnezi documentele mai devreme, cu atât de mai bine. Alege să faci asta în magnifica zi de 8 iulie, când Mercur şi Jupiter vor fi în sicron perfect.

Citeşte previziunile detaliate ale lunii iulie pentru fiecare semn zodiacal:

Horoscop BERBEC iulie 2016. Veşti bune în special în plan financiar

Horoscop TAUR iulie 2016. Viaţa ţi se schimbă în bine şi te împaci cu toată lumea

Horoscop GEMENI iulie 2016. Astrele-ţi oferă mari şanse de a-ţi creşte veniturile luna asta

Horoscop RAC iulie 2016. Perioada este perfectă pentru noi începuturi

Horoscop LEU iulie 2016. Leii trebuie să se ocupe luna asta de nevoile lor interioare

Horoscop FECIOARĂ iulie 2016. Tema acestei luni este relaxarea, aşa că lasă munca pe locul doi

Horoscop BALANŢĂ iulie 2016. Acum ai şansa de a-ţi găsi jobul visat

Horoscop SCORPION iulie 2016. E vremea vacanţei. Fă-ţi bagajele şi pleacă, preferabil peste hotare

Horoscop SĂGETĂTOR iulie 2016. Vei avea parte de o mare sumă de bani

Horoscop CAPRICORN iulie 2016. Se aud clopote de nuntă, sau cel puţin clinchet de pahare de la petrecerea de logodnă

Horoscop VĂRSĂTOR iulie 2016. Vei munci pe rupte, dar cu mari beneficii morale şi financiare

Horoscop PEŞTI iulie 2016. Luna asta te preocupă dragostea

 

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă