13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCum să ai un plus de farmec chiar și pe caniculă

Cum să ai un plus de farmec chiar și pe caniculă

Simți din plin canicula și, dacă în aceste zile trebuie să mergi la muncă, e bine să știi cum să te îmbraci ca să rămâi șic și la peste 35 de grade. Tendințele în modă se schimbă în vara aceasta: outfit-urile, încălțămintea și coafurile. 

Cum să mă încalț să fiu șic pe caniculă

Pentru că pe caniculă nu poți să porți altceva decât sandale, designul sandalelor cu talpă joasă a fost reinventat ca să-ți scoată ținuta din anonimat, prin eleganță și rafinament. Astfel, odată cu noile trenduri în materie de încălțăminte pentru femei, s-au schimbat și liniile ținutelor vestimentare. De la materiale la culori, ai o varietate de idei din care te poți inspira.Talpa joasă a sandalelor este comodă și ușoară, astfel încât vei fi fericită că ai putut renunța la tocuri în favoarea celor mai apreciate perechi de încălțăminte din modă feminină a anului 2015. Datorită confortului, cât și a dexterității în mișcare pe care le oferă, noile modele de sandele pot fi purtate atât la birou, cât și în cadrul unei întâlniri de afaceri sau la un eveniment romantic. 

 Cum să mă îmbrac în perioada caniculei

Ca să faci față caniculei, poți opta pentru fuste în stil creion sau pantaloni evazați din materiale subțiri. Dacă îți place stilul rebel, poți alege jeanșii subțiri, cu tăieturi. 

Nici unghiile nu le poți neglija 

Dacă te-ai încălțat și te-ai îmbrăcat, ca să fii șic, e timpul să dai culoare și unghiilor tale. Poți să testezi varietatea de idei și culori de la nailshop.roNu se poartă doar o singură nuanță anul acesta, paleta cromatică răsfățându-ne cu o mulțime de culori care să ne personalizeze look-ul. Se poartă, în primul rând, nuanțele stridente, care pun în evidența ținutele vestimentare mai sobre, astfel că orice femeie se poate bucura de statutul de ”adevărată divă”, dar poți încerca și varietatea de geluri cu ștrasuri și sclipici. 

Mai mult decât atât, alegerea nuanței potrivite a lacului de unghii este în egală măsură o artă, dar și o știință. Nuanțele unghiilor trebuie asortate cu tonul pielii, iar culorile au pun în valoare frumusețea naturală a oamenilor. Înainte de toate, este extrem de important să poți identifica tipul de ten. Acestea sunt clasificate în trei mari categorii: deschis, mediu și închis. Dincolo de acest aspect, toate tenurile pot avea nuanțe calde sau reci. Însă, pielea poate avea mai multe fațete: o piele deschisă poate avea nuanțe calde, aurii sau reci, pale. 

Și, acum, că te-am ajutat, rămâne să-ți pui singură creativitatea în mișcare!  

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă