Numele Virginiei Linul din comuna Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, a devenit un brand în sine de când meșterul popular a dus costumele populare cusute de mâna sa de pe Valea Someşului până la Muzeul Smithsonian din Washington. Împreună cu alţi meşteri populari, Virginia Linul a fost cooptată în echipa designerului francez Philippe Guilet pentru a crea colecţia „100% RO”, inspirată din tradiţia populară românească. Abia după ce arta ei a fost recunoscută în cele patru zări ale lumii au descoperit şi românii cine este Virginia Linul şi au aflat povestea ei.
Ce vă leagă de portul popular?
Virginia Linul: Totul. Eu trăiesc prin portul popular românesc şi din confecţionarea costumelor populare. Ceea ce fac eu este o muncă complexă începând de la creaţie, producţie, desfacere şi imagine.După atâția ani, tind să cred că lucrurile pe care eu le fac nu se pot realiza decât dacă iubești ce faci și, oricât de greu ar fi, munca aceasta o fac cu drag.
De la cine aţi învăţat să coaseţi?
V.L.: De la mama mea. Am avut bucuria să mă nasc într-o familie cu patru copii, eu fiind mezina. Mama a fost cea care ne-a transmis nouă, copiilor, iubirea față de portul popular și de cusut deoarece cusutul era meseria ei și a devenit a întregii familii. Mama mea era recunoscută ca fiind una din cele mai pricepute cusătoare din Ţara Năsăudului. A cusut pentru oamenii de pe toată Valea Someșului, a Sălăuței și Zagrei.
Care a fost prima dumneavoastră creaţie şi la ce vârstă?
V.L.: La 5 ani am realizat prima mea creație. Am cusut cu mărgele marginea de jos a unui pieptar femeiesc din zona noastră, după care am început să învăț tot mai multe modele, din ce în ce mai „pline”, cum se spune pe la noi, mai complicate.
Ce amintiri aveţi din perioada dumneavoastră de început ca meşter popular?
V.L.: Trebuie să spun mai întâi că odată cu revoluția din 1989 costumul
popular nu a mai avut trecere, astfel că o perioadă am încetat să lucrez. Câțiva ani mai târziu, au început specialiștii din muzee să caute meșterii populari din țară și să organizeze târguri meșteșugărești. În 1999, România a fost invitată la marele festival Smithsonian de la Washington. În cadrul festivalului, au participat grupuri folclorice, meșteri populari, oameni de cultură și bucătari care i-au impresionat pe americani cu mâncărurile tradiționale românești. Printre participanții la acest eveniment m-am numărat și eu alături de sora mea, reprezentând prin creațiile noastre Ţara Năsăudului. Abia după această experiență mi-am dat seama că meșteșugul a ajuns la nivel de artă, iar ceea ce facem noi e mai mult decât o simplă meserie și nu oricine o poate face. În același timp, am conștientizat importanța preluării și a transmiterii tainelor meșteșugurilor generațiilor viitoare. A început apoi un val de evenimente culturale (târguri, expoziții internaționale și naționale), unde am fost invitată să prezint costumul popular și tradițiile din zona noastră.
Când aţi realizat că aceasta este menirea dumneavoastră pe lume?
V.L.: Cred că în perioada anilor 2004-2005, când am încercat să găsesc un loc de muncă la stat și mi-am dat seama că nu reușesc fiindcă eram tot mai solicitată să creez costume populare pentru diferiți interpreți de muzică populară, formații de dansuri populare și în același timp să îmi creez un stoc de marfă pentru târgurile la care participam în diferite zone ale țării. În același timp, am văzut că munca mea e apreciată și că mă pot adapta la cerințele clienților când doreau un model nou sau ceva unic. Mai apoi,
mi-am dat seama că trebuie să îmi măresc echipa, pentru că volumul de muncă a crescut. Dar în mentalitatea oamenilor din acea perioadă era rușinea față de muncă, faţă de tradițiile țărănești și tuturor li se părea că meșteșugul nu e destul de bine plătit astfel încât să-l practice. Oamenii fiind mult mai emancipați, li se părea că ceea ce făceam eu era învechit și țărănesc. Şi atunci, mi-am pus întrebarea: De ce eu? De ce trebuie să fac costume populare? Eram atipică pentru portretul unui meșter popular. În concepția oamenilor, meșterul popular era o persoană în vârstă, care trăia în amintirea vechilor tradiții, care mai realiza câte un obiect pentru eternitate. Abia atunci am realizat cu adevărat că, dacă toată lumea refuză să continue aceste meșteșuguri, acestea vor pieri. Aveam un rol important în a determina oamenii să nu își uite tradițiile și, mai ales, să nu le fie rușine cu acestea. Am avut toate atuurile pentru practicarea acestei meserii, cunoscând tainele meșteșugului și dorința de muncă. Mi-am dat seama că doar prin puterea exemplului se pot schimba mentalități.
Din ce zonă sunt costumele pe care le creaţi?
V.L.: Eu lucrez costume din toate zonele țării, cât și costumele tradiționale ale altor etnii, care trăiesc pe teritoriul țării noastre (aromânești, bulgărești, ucrainene, rusești, meglenoromânești, săsești, ungurești), și asta datorită colaborărilor pe care le-am avut și le am cu ansamblurile din țară și din afara țării. Într-adevăr, la început am lucrat costume doar de pe Valea Someșului, dar mai apoi, după ce mi-au călcat pragul diferiți interpreți și instructori de ansambluri din toate colțurile țării, am început ba să lucrez după prototipurile lor, ba să colaborez cu specialiști din muzeele din țară pentru a reface modelele cele mai vechi. Sunt foarte atentă în realizarea costumelor, să respect specificul fiecărei zone, să folosesc materiale bune, rezistente în timp. Costumele pe care le realizez eu trebuie să le poarte mai multe generaţii, de aceea trebuie să le preiau şi să le predau cu mare responsabilitate.
Ce conține un costum popular realizat de dvs.?
V.L.: Conţine toate elementele, instrucţiuni de folosire şi multă dragoste. Costumul popular este costum de sărbătoare care se poartă în funcție de vârstă, anotimp şi de eveniment. De obicei, costumul femeiesc este compus din cămașă sau ie, poale, pânzături/catrințe/fote/zadii (în funcție de denumirile zonale),brâu/frânghii/cingători, năframă/batic/maramă/colț, pieptar/ilic/vestă și iarna se mai poartă suman/cojoc/zăvelcă/zecă. Costumul bărbătesc este compus din cămașă, pantaloni/ițari, brâu/curea/chimir, pieptar/ilic/vestă, clop sau căciulă și iarna se poartă suman/cojoc. Costumul popular se poartă cu mândrie.
Ştiu că sunteţi foarte apreciată peste hotare. Când v-aţi simţit cea mai mândră că reprezentaţi cu atâta succes ţara noastră şi valorile ei în lume?
V.L.: De fiecare dată, cu fiecare reprezentare am simţit mândria de a fi român, mândria față de valorile noastre românești și cu fiecare experiență mi-am întărit încrederea în dăinuirea tradițiilor româneşti.
Ce le-aţi spune tinerilor de azi care sunt atât de rupţi de tradiţie: de ce ar trebui să poarte costumul popular?
V.L.: În primul rând, costumul popular face parte din identitatea noastră. Noi, bunicii şi părinţii, avem datoria de a le transmite tinerilor obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, iar tinerii trebuie să ştie că sărbătorile trebuie trăite româneşte, împreună cu familia, cu obiceiurile acestea şi cu costumul tradiţional. Doar prin specificul românesc putem să ne diferenţiem de alte popoare.
Purtaţi în viaţa de zi cu zi portul popular?
V.L.: Costumul popular îl port la fiecare eveniment la care particip şi la fiecare sărbătoare. În viaţa de zi cu zi port elemente din portul tradiţional, câte o vestă, ilic, ie sau haine cu broderie manuală inspirată din costumul popular.
Cum a fost colaborarea dumneavoastră cu designerul francez Philippe Guilet?
V.L.: Colaborarea cu designerul Philippe Guilet mi-a schimbat viaţa. Acea colecţie numită „100% RO” a schimbat mentalitatea oamenilor despre tradiţiile populare româneşti. Acest designer a pus în valoare frumuseţea poporului românesc aşa cum nu a mai făcut-o nimeni altcineva. El a fost cel care a arătat întregii lumi măiestria artei populare de pe meleagurile noastre. A reuşit să dea tonul unei noi mode cu influenţe din portul tradiţional românesc şi pot spune că el a fost promotorul acestui trend. Dacă designerii români nu au îndrăznit să abordeze acest stil până atunci, el a reuşit să deschidă noi orizonturi şi să influenţeze şi să încurajeze abordarea acestui stil, care se pare că în prezent încă este în mare vogă. Datorită lui mi-a fost recunoscută şi mie valoarea ca artist şi mi-a dat curaj să îmi folosesc talentul.
Creaţiile dvs. sunt realizate sută la sută manual. Ce părere aveţi despre reproducerile în serie ale costumului popular românesc de tip made in China?
V.L.: Eu sunt adepta confecţionării costumului popular manual. Creaţiile lucrate manual nu îşi pierd valoarea niciodată şi nici nu ies din modă. Reproducerile costumului popular românesc made in China sunt un val trecător, ca orice modă schimbătoare. Ei reproduc doar elemente din costum, cum ar fi ii, veste, cordoane, şi asta datorită modei cu influenţă tradiţională. Din punct de vedere economic, este o problemă pentru creatorii români şi totodată o concurenţă neloială.Totodată se poate face diferenţa între un obiect făcut industrial, în serie, şi unul lucrat manual, dar asta ţine şi de educaţia cumpărătorului. Noi, creatorii, oamenii de cultură, muzeele, centrele de creaţie, trebuie să arătăm prin puterea exemplului şi prin informare care sunt valorile autentice româneşti.
Ce pot achiziţiona cei interesaţi de pe site-ul dumneavoastră?
V.L.: Pe site-ul meu se pot găsi o parte din costumele populare şi accesoriile create de mine, cât şi o parte din produsele LinIA Tradiţională cu influenţe din costumul popular. Bineînţeles că în muzeul meu „viu” de acasă se află întreaga comoară cu costume populare din toate zonele ţării pentru toate categoriile de vârstă. Este obligatoriu ca fiecare român să aibă în casa lui cel puţin un costum popular, pe care să-l poarte cu mândrie şi să-l transmită generaţiilor viitoare. Site-ul este un mod de prezentare pentru toţi doritorii de frumos, pentru achiziţionarea cadourilor pentru cei dragi sau pentru cei care doresc să ofere un cadou tradiţional străinilor şi nu numai.
Ce mesaj poartă cu el în lume şi în timp portul popular românesc?
V.L.: În primul rând, costumul popular face parte din identitatea şi istoria noastră. Duce cu el mesajul strămoşilor noştri, în care se regăsesc măiestria şi hărnicia mâinilor bunicilor şi străbunicilor noastre.
