10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuActriţa Tori Spelling, internată de urgenţă, cu suspiciune de Ebola

Actriţa Tori Spelling, internată de urgenţă, cu suspiciune de Ebola

Actriţa americană Tori Spelling a fost internată de urgenţă, sâmbătă, într-un spital din Los Angeles, din cauza unei bronşite severe şi a unei suspiciuni de pneumonie, informează Mediafax.

Tori Spelling a fost internată de urgenţă în spitalul Cedars Sinai din Los Angeles, din cauza unei bronşite acute şi, posibil, a unei pneumonii, după un acces de tuse foarte sever, care a făcut-o pe vedetă aproape să-şi piardă cunoştinţa, informează contactmusic.com.

Actriţa, în vârstă de 41 de ani, se află sub tratament şi va sta internată, cel mai probabil, toată săptămâna.

Spelling filma pentru emisiunea sa, "True Tori", de pe canalul TV Lifetime, când a fost internată şi a fost nevoită să anuleze turneul de promovare a show-ului de televiziune, al cărui sezon secund are premiera marţi.

Vedeta ar fi fost pusă în carantină la internare, din cauza temerilor legate de epidemia de Ebola.

"Tori avea febră, tuşea incontrolabil şi respira cu greutate… când a fost internată a fost izolată de ceilalţi pacienţi", a declarat o sursă citată de tmz.com. Site-ul a confirmat ulterior că vedeta nu este infectată cu virusul Ebola.

Aceasta este a doua internare a lui Tori Spelling în ultimele cinci luni, după ce, în luna mai, actriţa, care îşi prezintă problemele din căsnicia cu Dean McDermott în emisiunea sa de televiziune, a fost dusă la spital pentru că era foarte deshidratată şi nu se hrănea corespunzător, din cauza stresului legat de destrămarea mariajului său.

În primul episod al reality show-ului "True Tori", Dean McDermott, în vârstă de 47 de ani, a recunoscut că şi-a înşelat soţia, înainte de a se interna într-o clinică de reabilitare, în luna ianuarie.

Tori Spelling şi Dean McDermott sunt căsătoriţi din 2006 şi au împreună patru copii – Liam, în vârstă de şase ani, Stella, în vârstă de cinci ani, Hattie, în vârstă de doi ani, şi Finn, în vârstă de un an şi cinci luni.

Tori Spelling este protagonista reality show-ului "True Tori" şi, de asemenea, anul acesta, ea va juca într-un nou serial TV, "Mystery Girls", alături de fosta ei colegă din seria "Beverly Hills 90210" Jennie Garth.

Actriţa americană, fiica regretatului producător Aaron Spelling, a mai jucat în filme de televiziune precum "Co-Ed Call Girl" şi a fost protagonista unor reality show-uri, precum "Tori & Dean: Inn Love".

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă