8.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuCine este noul partener al actriței Taylor Swift, la două săptămâni după...

Cine este noul partener al actriței Taylor Swift, la două săptămâni după despărțirea de Calvin Harris

După două săptămâni de la despărţirea de cântăreţul Calvin Harris, artista Taylor Swift a fost surprinsă în braţele actorului Tom Hiddleston pe o plajă din Rhode Island, nord-estul Statelor Unite, scrie huffingtonpost.fr citat de Agerpres.

“Ei se îmbrăţişau şi se sărutau în timp ce aproximativ douăzeci de oameni veneau şi plecau de pe plajă”, a declarat un trecător pentru cotidianul britanic The Sun, care a prezentat fotografii cu aceştia în ediţia sa de joi. Cei doi păreau un cuplu îndrăgostit nebuneşte, nepăsându-le de cei din jurul lor, conform aceleiaşi surse. 

The Sun relatează că vedeta pop şi actorul s-au întâlnit la gala de caritate a Metropolitan Museum of Art din New York din data de 4 mai, când s-au făcut remarcaţi cu un dans memorabil. 

O sursă apropiată cântăreţei a spus că ”Tom Hiddleston a curtat-o de când s-au întâlnit. I-a trimis flori. Iar ea a fost cucerită”. 

Agentul ui Tom Hiddleston nu a dorit să confirme această relaţie, indicând: ”nu comentăm niciodată viaţa privată a clienţilor noştri”. 

La rândul său, Calvin Harris, care de circa 15 luni forma un cuplu cu interpreta melodiei ”Shake it off”, nu pare să fi apreciat apariţia acestor fotografii. El şi-a şters de pe contul său de Twitter toate fotografiile şi mesajele care făceau referire la Taylor Swift.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...
Ultima oră
Pe aceeași temă