20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuUn fost star al serialului Lege şi ordine a murit

Un fost star al serialului Lege şi ordine a murit

Fred Thompson, fost senator republican al statului Tennessee şi star al serialului “Lege şi ordine/ Law & Order”, care a îmbinat cu succes activitatea politică cu o carieră prolifică în film şi televiziune, a murit, duminică, la vârsta de 73 de ani, potrivit Mediafax. 

Fost procuror federal în viaţa reală, Thompson a devenit cunoscut publicului larg graţie rolului său de procuror districtual pe care l-a interpretat în franciza de succes “Lege şi ordine”, produsă şi difuzată de postul american NBC. Actorul a murit din cauza unui cancer limfatic, a precizat Brent Leatherwood, manager executiv al filialei din Tennessee a Partidului Republican, citat de Reuters.

Actorul-politician, care a devenit cunoscut prima dată la Washington în calitate de procuror în scandalul Watergate, şi-a petrecut ultima parte a vieţii într-un centru de îngrijiri paliative din Nashville.

Fred Thompson a fost ales în Senatul american în 1994 şi a fost senator timp de două mandate, înainte de a se retrage din politică, în 2003.

Şi-a anunţat candidatura pentru o nominalizare din partea Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din 2008 în timpul unei ediţii din 2007 a emisiunii “The Tonight Show with Jay Leno” a postului NBC, dar s-a retras din acea cursă prezidenţială, în ianuarie 2008, din cauza numărului redus de susţinători.

Născut în Sheffield, Alabama, Fred Thompson a obţinut o diplomă în drept la Universitatea Vanderbilt, a devenit procuror federal şi a lucrat o perioadă pentru senatorul republican de Tennessee Howard Baker.

Acesta din urmă i-a obţinut un post de procuror-consultant în comisia specială a Senatului american care a anchetat scandalul Watergate în 1972, declanşat de o spargere dată în sediul general din Washington al Partidului Democrat.

Potrivit presei americane, Thompson l-a ajutat pe Baker să redacteze o întrebare – devenită celebră – pusă de comisia de anchetă: “Ce ştia preşedintele şi în ce moment a aflat?”.

În timpul unei audieri televizate din iulie 1973, Fred Thompson a adresat această întrebare, care l-a determinat pe Alexander Butterfield, un consilier de la Casa Albă, să dezvăluie în mod public existenţa unui sistem secret de ascultare şi înregistrare administrat de Biroul Oval.

Existenţa acelor înregistrări a jucat un rol crucial în ancheta ce a vizat eforturile de muşamalizare a scandalului Watergate, determinând în cele din urmă demisia preşedintelui Richard Nixon, în 1974.

Alternând cu succes activitatea din muzică şi politică, Fred Thompson a interpretat roluri secundare în numeroase filme de succes, precum “Fără scăpare/ No Way Out”, “Vânătoarea lui Octombrie Roşu/ The Hunt for Red October”, “Zilele Tunetului/ Days of Thunder”, “Greu de ucis 2/ Die Hard 2”, “Promontoriul groazei/ Cape Fear” şi “În bătaia puştii/ In the Line of Fire”.

Cel mai notabil rol al său de televiziune a fost cel al procurorului newyorkez Arthur Branch din producţiile din seria “Law & Order”, în care a jucat din 2002 până în 2007.

 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...
Ultima oră
Pe aceeași temă