18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuFOTO. Cadoul fanilor de pe Facebook pentru preşedintele Rusiei

FOTO. Cadoul fanilor de pe Facebook pentru preşedintele Rusiei

Fanii lui Vladimir Putin de pe Facebook au realizat o serie de tablouri în care președintele Rusiei este înfăţişat ca Hercule, informează Mediafax. 

În această expoziţie de artă, realizată pentru a celebra împlinirea vârstei de 62 de ani de către Vladimir Putin, cele 12 misiuni mitice ale lui Hercule au fost înlocuite cu evenimente din perioada mandatelor prezidenţiale ale lui Putin.

Artiştii care au realizat picturile "au vrut să rămână anonimi", a explicat unul dintre membrii grupului, Mihail Antonov, pentru BBC. Picturile sunt un cadou special al fanilor de pe Facebook pentru Vladimir Putin, a mai precizat el.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a luat zi liberă, marţi, pentru a-şi sărbători ziua de naştere în taigaua siberiană.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov,  declarat că Putin va fi la "circa 300-400 de kilometri distanţă de cea mai apropiată localitate", dar a refuzat să ofere detalii despre vacanţa preşedintelui şi persoanele care îl vor însoţi.

Peskov a declarat că locul a fost ales pentru că miercuri Putin urmează să viziteze Districtul Federal Siberian.

În timpul preşedinţiei sale, Putin nu şi-a luat niciodată liber de ziua lui, a declarat Peskov. "De această dată, preşedintele a decis să îşi sărbătorească ziua de naştere în acest fel", a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. El a subliniat, de asemenea, că Putin a avut un program foarte încărcat în ultima vreme.

Întrebat de Itar-Tass ce fel de cadouri a pregătit administraţia prezidenţială pentru şeful său, Peskov a precizat că îi vor trimite o telegramă de felicitare, ca de obicei. Cât despre alte cadouri, el a subliniat că majoritatea sunt depozitate în Biblioteca Prezidenţială. "Putin păstrează doar cadourile personale", a adăugat el.

Cele mai citite

Portul Constanța a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, anunță premierul Ciolacu

Portul Constanţa a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, pentru Europa Centrală şi de Est, a anunțat premierul...

1,29 milioane de bugetari, potrivit datelor Ministerului Finanțelor

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în februarie 2024, de 1.289.965, cu 1.827 mai puţine comparativ cu ianuarie 2024,...

Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation, acțiuni în instanțe prin care contestă sechestrul pus de autorităţile române

Acţionarul majoritar al companiei Roşia Montană Gold Corporation SA, Gabriel Resources, a dat în judecată Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Alba, Agenţia...
Ultima oră
Pe aceeași temă