18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuVIDEO+FOTO. Al Pacino, la 76 de ani. Top 10 cele mai bune...

VIDEO+FOTO. Al Pacino, la 76 de ani. Top 10 cele mai bune filme ale actorului

Considerat unul dintre cei mai mari actori din întreaga istorie a filmului, Al Pacino împlinelște, luni, 76 de ani. Marele artist s-a făcut remarcat în anii ’70, devenind o figură reprezentativă a filmelor americane pe întregul mapamond, scrie Cinemagia.ro. S-a născut pe 25 aprilie 1940 în South Bronx, New York. Părinţii săi au divorţat când el era mic, iar el a crescut împreună cu mama sa în casa bunicilor. Una dintre activităţile sale preferate din acea perioadă era să repete scene şi să imite voci din filme.

În 1966, a reuşit să intre la prestigiosul Actors Studio, unde a studiat sub îndrumarea legendarului profesor Lee Strasberg. A jucat în numeroase piese şi a câştigat în scurt timp un premiu Obie şi un premiu Tony.

Debutul în cinematografie a fost în 1996 în filmul “ Me, Natalie – Eu, Natalie” (1969), dar rolul lui Michael Corleone din “Naşul”(1972) este cel care i-a schimbat viaţa. ”The Godfather” a fost unul dintre cele mai impresionante pelicule din istoria filmului. Robert Redford, Warren Beatty, Jack Nicholson, Ryan O'Neal, Robert De Niro şi mulţi alţi actori au fost mai mult decât interesaţi de acest rol, dar regizorul Francis Ford Coppola a avut o inspiraţie fantastică atunci când l-a ales pe italianul necunoscut Pacino.

De-a lungul fructuoasei sale cariere, în care a jucat în 62 de filme şi a regizat alte 4, a câştigat un premiu BAFTA, patru Globuri de Aur şi un Oscar. Deşi a jucat cu deosebit succes foarte multe roluri de gangster, Oscarul i-a revenit, în 1992, pentru un film romantic, „Parfum de femeie – Scent of a Woman”. Un amestec de perfecţiune tehnică (a jucat rolul unui orb) şi carisma, se poate spune că acest rol a fost scris pentru el şi rămâne unul clasic în istoria cinematografiei.

Al Pacino nu a fost niciodată tentat să joace în roluri uşoare şi comerciale care ar fi putut aduce câştiguri importante, ci a preferat filme de calitate ca “Serpico” (1973) şi “După-amiază de câine” (1975). A jucat foarte multe roluri de gangster şi şi-a cimentat statutul în ultra-violentul Scarface” (1993).”Revoluţia” (1985) a fost un dezastru, fiind considerat unul dintre cele mai proaste filme ale tuturor timpurilor. Vremea a fost ingrozitoare, echipamentul a fost distrus, Pacino s-a îmbolnăvit de pneumonie, scenariul a fost modificat adesea fără succes. Acest eşec l-a ţinut deoparte de marele ecran pentru următorii patru ani, timp în care Al Pacino s-a reîntors la teatru, prima lui dragoste.

În 1989, a regizat un film, “The local stigmatic” care nu a fost însă prezentat publicului. A renunţat apoi la exilul auto-impus şi a revenit pe marile ecrane în “Sea of Love – Marea dragostei” (1989), în rolul unui poliţist alcoolic. Acest film a marcat a doua fază din cariera lui Pacino, fiind primul care i-a scos în evidenţă ochii întunecaţi şi vocea gravă.

În 1996, s-a reîntors pe scaunul de regizor pentru mult aclamata adaptare după Shakespeare “Looking for Richard – In cautarea lui Richard” .”City Hall” (1996), “Donnie Brasco “(1997) si “ The Devil's Advocate – Avocatul diavolului” (1997) au apărut tot în această perioadă. Apoi a realizat alte două performanţe “The Insider”(1999) si “Any Given Sunday”(1999).

În viaţa personală, Pacino este unul dintre cei mai convinşi şi notorii burlaci de la Hollywood. Deşi nu a fost niciodată căsătorit, actorul are trei copii. Cel mai mare copil al lui, Julie Marie, este fiica profesoarei de actorie, Jan Tarrant, iar gemenii provin din cea mai lungă relaţie a artistului, cea cu Beverly D’Angelo. Istoricul său romantic mai include o relaţie îndelungată cu partenera sa din ”Naşul”, Diane Keaton.

Top 10 cele mai bune filme în care a jucat Al Pacino, potrivit IMDB:

1. Scarface (1983) – spune povestea unui imigrant cubanet decis să preia conducerea unui cartel de droguri in Miami anilor 1980.

2. The Godfather – Naşul (1972) – părintele unei dinastii a crimei organizate îi transferă fiului său controlul imperiului său clandestin.

3. The Godfather – Naşul – partea a II-a (1974) – este prezentată viaţa şi tinereţea lui Vito Corleone din New Yorkul anilor 1920, în timp ce fiul său îşi extinde întăreşte conexiunile cu sindicatul crimei din Lake Tahoe, Nevada.

4. The Godfather – Naşul – partea a III-a (1990) – Liderul mafiot Michael Corleone, tot mai bătrân, încearcă să-şi legitimeze afacerilor în New York şi Itania, în 1979, şi vrea să se spele de păcate protejând un tânăr.

5. Carlito’s Way (1993) – este povestea unui fost deţinut portorican, proaspăt eliberat din închisoare, care încearcă să stea departe de droguri şi violenţă în ciuda presiunii exercitate de cei din jur.

6. Heat (1995) – un grup de spărgători de bănci profesionişti lasă, fără să-şi dea seama, un indiciu la ultima spargere, aşa că încep să simtă cum le suflă poliţia în ceafă.

7. Dog Day Afternoon – După-amiază de câine – (1975) – un bărbat sparte o bancă pentru a plăti operaţia iubitei, iar totul se transformă într-o luare de ostatici şi un circ mediatic.

8. Scent of a Woman – Parfum de femeie (1992) – un student care are nevoie de bani acceptă să aibă grijă de un bărbat orb, dar jobul nu este deloc cum credea el.

9. Serpico (1973) – povestea adevărată a unui poliţist cinstit din New York, care divulgă corupţia din sistem.​

10. Donnie Brasco (1997) – un agent FBI sub acoperire se infiltrează în mafie şi se identifică tot mai mult cu această viaţă, în defavoarea celei reale.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă