2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăEconomieFoto interviuGabriel Cotabiţă respiră fără aparate

Gabriel Cotabiţă respiră fără aparate

Medicii evaluează permanent starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiţă şi fac teste pentru a vedea dacă poate sta câteva secunde deconectat de la aparate. Cântăreţul este în continuare în stare gravă, potrivit unor surse medicale citate de Mediafax.

“Sunt teste în care pacientul poate să stea câteva secunde deconectat de la aparate, teste care se fac la câteva intervale de timp, dar ceea ce se poate spune este că pacientul este în continuare staţionar, grav. Testele se fac în conformitate cu protocoalele din secţiile de terapie intensivă în cazul pacienţilor conectaţi la aparate pe perioade mari de tip, pacienţilor critici”, au declarat surse medicale.

Citeşte şi: Condiţii speciale pentru români în sălile de sport, după cazul Cotabiţă

Fiicele lui Gabriel Cotabiţă arătau, într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook, că starea tatălui lor este bună şi că nu s-a pus niciun moment problema ca acesta să fie deconectat de la aparate, pentru că nu este cazul.

“Având în vedere știrile fără verificări și fără cercetare prealabilă care au apărut, vă informăm că nu s-a pus în niciun moment problema de deconectare, pentru că nu este cazul. Este ilegal în România să deconectezi un pacient de la aparate. Starea tatei este în continuare bună. Suntem alături de el permanent, atât noi, cât și echipa Spitalului Floreasca. Rugăm insistent presa ca pe viitor, dacă nu pot respecta dorința de discreție exprimată deja în mai multe rânduri, înainte de a publica orice alt fel de material, să verifice informațiile medicale cu purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca”, se arată în mesajul postat pe Facebook de către Aela Cotabiţă.

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a fost găsit, în 8 mai, în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală. Cotabiţă era singur în sală când i s-a făcut rău, el fiind găsit ulterior de un angajat al hotelului, care a sunat la numărul de urgenţă 112. Cotabiţă a fost resuscitat de un echipaj SMURD şi a răspuns rapid manevrelor, fiind stabilizat şi dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde este internat în continuare.

Citeşte şi: Ginerele lui Cotabiţă, MESAJ DUR în privinţa speculaţiilor din presă. Care este adevărul despre starea de sănătate a artistului

Investigaţiile complexe indicau, în 11 mai, drept cea mai probabilă cauză a stopului cardio-respirator suferit de Cotabiţă o tulburare severă de ritm cardiac, produsă în contextul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente.

Un examen RMN efectual în 12 mai a pus în evidenţă prezenţa unor zone de leziuni cerebrale grave. Tulburarea severă de ritm cardiac care a provocat stopul cardio-respirator a scăzut debitul sanguin cerebral şi implicit oxigenarea creierului a fost precară. De aceea se vorbeşte despre “leziuni cerebrale greu cuantificabile, în acest moment”, spuneau surse medicale.

În 19 mai, Gabriel Cotabiţă a fost supus traheostomiei, intervenţie care îi va proteja şi coardele vocale, declarau surse medicale, care precizau că solistul este în continuare ventilat mecanic, în stare gravă, dar stabilă.

Miercuri, întrebat, la Spitalul Floreasca din Capitală, ce poate spune despre starea lui Gabriel Cotabiţă, ministrul Sănătăţii afirma că acesta este îngrijit de cei mai buni medici.

“Gabriel Cotabiţă, pot să vă spun că este îngrijit de cei mai buni medici şi de cele mai bune asistente. Personalul este extraordinar”, spunea Bănicioiu.

Cele mai citite

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...
Ultima oră
Pe aceeași temă